Caută
Close this search box.

Nerușinare și politică

rodica sarmas furnea

Efervescența coaliției de guvernare din ultima perioadă pare de neoprit. Agitație, zgomot, paradă de autoritate, greșeli flagrante de protocol, dar mai ales nervi și lipsă de control.

Oricât de mult ar conta condescendența, totuși doamna Dăncilă e premierul României și ne crapă obrazul de rușine din pricina prostiilor pe care le comite din poziție oficială. Iar rușinea e și mai amară când ditamai președinte al Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, girează ”necondiționat” incompetența la cel mai înalt nivel, în modul cel mai ridicol cu putință. Cum o poate felicita pe Viorica Dăncilă ”pentru seriozitatea abordării, pentru modul corect în care se comportă”, când o țară întreagă, chiar și simpatizanții PSD-ALDE, se amuză copios de gafele ei zilnice?

Credeam că mai rău de atât nu se poate, însă vizita premierului român la Vatican a dat clasă tuturor neciopliților. E de poveste gentuța Vasilicăi de pe biroul papal, dar maltratarea protocolului abia de aici începe. Imediat ce a iesit de la întâlnire, încălcând orice regulă diplomatică, doamna premier a dat detalii despre întrevederea cu Papa Francisc. Culmea incompetenței a comis-o în aceeași declarație, când a anunțat o vizită a Papei în România, fără a trece prin filtrele diplomatice.

Nici ceilalți lideri nu se lasă mai prejos. Amintiți-vă de circul de la Cotroceni, de la recepția de Ziua Europei, când liderii psd-iști s-au întrecut în selfie-uri. La discursul preşedintelui României, Liviu Dragnea nu a privit deloc spre locul din care vorbea Iohannis. Premierul s-a luat după Dragnea. Nu mai insist pe iritarea primarului general al Capitalei. Firea a susţinut că reprezentanţii Administraţiei Prezidenţiale i-au cerut să plece din zona în care se aflau miniştrii şi au trimis-o undeva unde a rămas izolată, astfel încât preşedintele să nu dea mâna cu ea. Nu s-a potrivit nicicum ca doamna Firea să fie în primul rând și pace.

Culmea incompetenței în materie de politică externă este oferită de mutarea ambasadei de la Tel Aviv la Ierusalim. Dragnea ne-a demonstrat că poate face orice în România, dacă are un interes. Nu mai contează contextul european, acordurile internaționale, atribuțiile constituționale în stat. Chiar și riscurile sunt bagatelizate când e vorba de capriciile și ambițiile unui lider politic de duzină.

E de-a dreptul halucinant cum au ajuns să conducă țara o gospodină cumsecade și un aranjor de profesie. Ceea ce mă înspăimântă însă și mai mult este faptul că dacă mâine ar fi alegeri PSD ar câștiga detașat. Iar vinovații sunt oameni în carne și oase, așa-zisa opoziție, plătită să doarmă sau să fie obedientă, tot cu bani publici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri