Mihai Tudose, fost premier, a reacţionat după informaţia, vehiculată „pe surse”, potrivit căreia e posibil o posibilă ca el să treacă de la PSD la la Pro România, partidul lui Victor Ponta.

Tudose nu confirmă, dar nici nu infirmă, spunând doar că orice anunţ, dacă va fi cazul, va fi făcut de el.

Nu am avut purtător de cuvânt când am fost prim-ministru, nu am nici acum. Atunci când voi avea ceva de comentat sau de anunţat, veţi afla de la mine direct„, a declarat Mihai Tudose, conform Ştiripesurse.

Mihai Tudose s-a referit şi la afirmaţia lui Liviu Dragnea, în care liderul PSD a denunţat „atitudinea de şobolani” a doi foşti prim-miniştri ai partidului.

În general, nu comentez. Mai ales tipul ăsta de limbaj„, a precizat Tudose.

„E o atitudine de șobolan a doi foști premieri ai partidului. Rod puțin, dar nu se dărâmă casa de la un șobolan sau doi șobolani. Majoritatea rămâne. (…) Miza finală nu este guvernarea. Sunt dispuși să sacrifice orice, inclusiv securitatea României”, a spus Liviu Dragnea, miercuri seara, la Antena3.

Victor Ponta a rupt deja cinci deputaţi de la PSD şi unul de la PMP și se pregătește să rupă încă 20 de parlamentari de la PSD, PMP şi ALDE.

Acest fapt ar putea afecta grav majoritatea PSD-ALDE din Parlament și, implicit, ar putea duce la debarcarea Guvernului Dăncilă.

1 COMENTARIU

  1. Ministru finantelor, despre Dancila:”O persoana simplaa, fara orgolii”____——____daca tot se Englizeaza si Romania, in ritm rapid( macar la limba, deocamdata) borfasul ar fi trebuit sa spuna in LIMBA UNIVERSALA( a acestei lumi), adica docila ” is a simpleton”, oricum , mapamondul stie asta, asa cum stie despre intregile conduceri ale Romaniei, si asa cum stie ca mai exista ceva in Romania , o cultura a raului, a denigrarii umanitatii, tocmai pentru a trage si alte natii ( alaturi de atragerea propriului popor) la nivelul lor de „conducatori”, adica de monstri sociali, sau -biologic vorbind- viermi de hazna sau alte forme primitive de animale extrem de inferioare…
    Asa ca „sobolani” , nu mai este mare lucru, oricum divizii -colonii- intregi de sobolani pesedisti vor fugi-in curand- de pe corabia pesedeului, inca putin si va incepe marea furtuna, care o va zgaltaii din toate incheieturile…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

8 + 6 =