Caută
Close this search box.

Farul luminează din nou viitorul Constanței

Cu un antrenor care a făcut istorie la fosta FC Farul Constanța și care a dus echipa în finala Cupei României 2005,  încheind acel sezon pe locul 5 în Campionatul României, pe numele său Petre Grigoraș, ”noul Farul”, mai precis SSC Farul Constanța, revine în Liga a 2-a, pe care vechea echipă o părăsea exact cu doi ani în urmă, când se și desființa, după o istorie de 67 de ani, între care majoritatea petrecuți pe prima scenă.

Numai și numai din pasiunea suporterilor s-a născut, în 2016, SSC Farul, adică Suporter Spirit Club Farul, care a învins în ultima etapă gruparea brăileană Sportul Chișcani, 3-0, și a readus echipa din Constanța pe scena a doua a României, după ce în urmă cu doi ani pornea de jos din Liga a 4-a.

Gruparea lui Petre Grigoraș și-a văzut de treabă pe teren. Supranumiți „Rechinii”, constănțenii aveau nevoie de un punct, adică de un egal. A fost să fie însă o victorie la scor de forfait, 3-0, prefigurând marile meciuri de pe vechiul stadion al Litoralului, unde, începând din toamnă, vor veni echipe istorice din fotbalul românesc, precum Petrolul, U Cluj, FC Argeș și UTA Arad.

Raphael Stănescu (2) și Momodou au ridicat cei 3.500 de oameni în picioare cu reușitele lor și i-au pregătit de petrecerea care a urmat după meci, la vechiul ”Far Genovez” din Portul Constanța. Se pare că pe Malul Mării începe o nouă eră de fotbal. Alături de fosta campioană, Viitorul Constanța, revine și ”noul” Farul, continuatoarea legendarei echipe cu același nume care l-a dat fotbalului românesc pe nsuși ”regele” său, Gheorghe Hagi. (foto Telegraf)

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri