Caută
Close this search box.

Percheziții DIICOT la Holzindustrie Schweighofer, cel mai mare exportator de lemn. Reacția companiei

Procurorii DIICOT şi structuri din poliţie controlează sediul central al companiei Schweighofer Holzindustrie, cel mai mare exportator de lemn din România.

Sunt efectiate percheziții şi în alte 23 de locuri din toată ţara. Prejudiciul estimat de anchetatori se ridică la 25 de milioane de euro. Societatea austriacă este acuzată că, din 2011 până acum, ar fi cumpărat lemn tăiat fără avize sau cu acte false şi l-ar fi exportat.

Perchezițiile au loc în București și în județele Braşov, Alba, Suceava, Hunedoara şi Bihor, la persoane fizice şi juridice, din care 4 la sediile unor instituţii publice. Ancheta DIICOT vizează destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunilor de deturnare a licitaţiilor publice, evaziune fiscală, concurenţă neloială, tăiere fără drept de arbori şi alte infracţiuni aflate în competenţa acestei unităţi de parchet, arată Digi24

„În cauză există suspiciunea rezonabilă că începând cu anul 2011 şi până în prezent, mai multe persoane au constituit un grup infracţional organizat, membrii grupului acţionând în vederea deturnării licitaţiilor publice organizate la nivelul unor direcţii silvice pentru a-şi asigura volume suplimentare considerabile de masă lemoasă în vederea procesării, în fabrici specializate în tăierea şi rindeluirea lemnului”, se arată într-un comunicat DIICOT.

„În acelaşi scop unii agenţi economici au fost înlăturaţi de la licitaţiile de masă lemnoasă şi după caz, impuşi alţii. Totodată, în urma cercetărilor efectuate în cauză s-a stabilit că, o parte din cantitatea de masă lemnoasă recepţionată nu a fost evidenţiată în documente contabile. De asemenea, în cauză există suspiciunea rezonabilă că o parte din masa lemnoasă recepţionată provenea din săvârşirea unor infracţiuni de tăiere fără drept de arbori”, subliniază anchetatorii.

Potrivit acestora, la aceste infracțiuni, membrii grupului infracţional organizat au beneficiat şi de sprijinul unor funcţionari publici, iar prejudiciul estimat se ridică la suma de peste 25 milioane de euro.

„Holzindustrie Schweighofer cooperează cu autoritățile și oferă tot sprijinul în ancheta DIICOT comunicată pe 30 mai 2018. Principiul fundamental al companiei este de a respecta întotdeauna legea și reglementările în vigoare din țările în care operează. Compania pune la dispoziția autorităților toate informațiile necesare pentru buna desfășurare a anchetei în curs și sprijină autoritățile prin toate mijloacele sale pentru o soluționare corectă a investigației, pe baza unor date transparente. Compania nu a fost înștiințată de obiectul acestei investigații. Compania Holzindustrie Schweighofer este prima interesată de soluționarea rapidă și corectă a acestei situații”, se arată în comunicatul companiei, citat de Digi24 .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri