Caută
Close this search box.

Cinci sute de procurori rezecţionează după decizia CCR care îi cere lui Iohannis revocarea şefei DNA. Ei vor independenţa justiţiei

secţia specială

Cinci sute de procurori din întreaga ţară au reacţionat după ce Curtea Constituţională (CCR) i-a cerut preşedintelui Iohannis să emită decretul de revocare a şefei DNA.

Ei arată că singura instituție care gestionează cariera procurorilor este CSM și că Ministerul Justiției nu are „nicio implicare și niciun rol în activitatea profesională a procurorilor ori în vreo cauză penală sau civilă”.

Este vorba despre procourori inclusiv din cadrul structurii centrale a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, dar şi zeci de judecători şi auditori,  care au semnat azi o ”declaraţie de principiu”, în care comentează decizia Curţii Constituţionale şi afirmă că ”ministrul Justiţiei nu are şi nu va avea nicio implicare şi niciun rol în activitatea profesională”, acest lucru fiind în competenţa Consiliului Superior al Magistraturii.

Semnatarii ”declaraţiei de principiu” vorbesc despre ”riscul de a se aduce atingere separaţiei şi echilibrului puterilor în stat” şi cer ”respectarea statului de drept şi a independenţei sistemului judiciar”. ”Independenţa şi imparţialitatea magistratului procuror nu sunt beneficii personale ale acestuia, ci garanţii necesare pentru îndeplinirea funcţiei”, după cum arată procurorii.

Semnatarii declaraţiei de principiu îşi justifică demersul prin faptul că ”Principiile de la Bangalore permit magistraţilor să îşi exprime liber opiniile atunci când le este afectată independenţa sau când există riscul de a se aduce atingere separaţiei şi echilibrului puterilor în stat”.

Făcând referire la multe alte documente internaţionale, procurorii, judecătorii şi auditorii atrag atenţia că activitatea lor se va desfăşuta ”întotdeauna în conformitate cu rolul constituţional prevăzut de art. 131 alin. (1) din Constituţia României, apărând interesele generale ale societăţii, ordinea de drept precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor”.

Declaraţia este semntă de cinci sute de procurori, inclusiv din cadrul DNA, dar şi de zeci de judecători şi auditori de justiţie.

Scrisoarea procurorilor

 Subsemnații, procurori în cadrul Ministerului Public, cu respectarea principiului separațiilor puterilor în stat și a obligației de rezervă, luând act de discuțiile publice privind atribuțiile și activitatea procurorilor precum și de aspectele inserate în minuta Deciziei Curții Constituționale a României din data de 30 mai 2018 ,
Având în vedere Principiile de la Bangalore care permit magistraților să își exprime liber opiniile atunci când le este afectată independența sau când există riscul de a se aduce atingere separației și echilibrului puterilor în stat,

Ținând cont de standardele impuse de Principiile Națiunilor Unite privind rolul procurorului , adoptate la Havana în 1990, Recomandarea Consiliului Europei (2000)19 privind rolul procurorului în sistemul de justiție penală , Standardele de responsabilitate profesională și declarația privind obligațiile și drepturile procurorilor , adoptată de Asociația Internațională a procurorilor la 23 aprilie 1999, Raportul Comisiei de la Veneția privind standardele europene în ceea ce privește independența sistemului judiciar (CDL_AD(2010)040) adoptat la data de 17-18 decembrie 2010, Avizul nr. 9 (2014) al Consiliului Consultativ al Procurorilor Europeni (Carta de la Roma)

Considerând că statul român înțelege să își îndeplinească obligațiile internaționale asumate cu privire la independența sistemului judiciar și apărarea statului de drept și să respecte regulile impuse de Uniunea Europeană și Consiliul Europei precum și de celelalte organizații internaționale din care România face parte înțelegem să ne asumăm la nivel individual prezenta declarație de principiu:

Activitatea noastră se va derula întotdeauna în conformitate cu rolul constituțional prevăzut de art. 131 alin. (1) din Constituția României, apărând interesele generale ale societății, ordinea de drept precum și drepturile și libertățile cetățenilor. Respectăm competențele Ministrului Justiției privind politica penală a statului precum și atribuțiile concrete în anumite domenii dar aceste competențe nu validează în niciun fel implicarea factorului politic în modul de instrumentare și soluționare a cauzelor penale. Ministrul Justiției nu are și nu va avea nicio implicare și niciun rol în activitatea noastră profesională ori în vreo cauză penală sau civilă pe care o avem spre soluționare sau la care participăm în calitate de reprezentanți ai Ministerului Public.

Singura instituție care gestionează cariera procurorului și singurul garant al independenței procurorilor este Consiliul Superior al Magistraturii, conform art. 1 alin. (2) din Legea 304/2004, Ministrul Justiției neavând și neputând să aibă niciun fel de rol sau implicare în cariera individuală a procurorului, acest principiu neputând să fie modificat prin inserarea unei alte sintagme în decizia Curții Constituționale, instituție ce nu are competență de legiferare pozitivă. Atragem atenția că evaluarea profesională a procurorilor și modalitatea de accedere în funcție trebuie să aibă la bază sistemul meritoriu, condiții și reguli clare și transparente și lipsa arbitrariului.

Solicităm tuturor instituțiilor abilitate și tuturor factorilor de decizie să respecte principiile de funcționare ale Uniunii Europene, să faciliteze îndeplinirea obligațiilor internaționale asumate de România și să țină cont că respectarea statului de drept și a independenței sistemului judiciar este un punct important în materia cooperării internaționale și a capacității României de a fi un partener de dialog în relație cu celelalte state membre, atât în ceea ce privește cooperarea în materie penală cât și cooperarea în materie civilă.

În susținerea prezentei declarații de principiu aducem aminte că garantarea independenței sistemului judiciar a fost una dintre condițiile impuse în vederea aderării la Uniunea Europeană, context în care au fost adoptate modificări în pachetul de legi privind sistemul judiciar, în mod specific garantarea independenței și stabilității procurorului, prin modificarea dispozițiilor art. 3 alin. (1) din Legea 303/2004 (”Procurorii numiți de Președintele României se bucură de stabilitate și sunt independenți, în condițiile legii”). Obligația României în ceea ce privește statul de drept și garantarea independenței sistemului judiciar s-a menținut și ulterior momentului aderării, fiind unul dintre criteriile avute în vedere în evaluările MCV astfel încât nu putem considera că o abordare involutivă a statutului magistratului procuror poate să constituie altceva decât o încălcare a angajamentelor asumate în calitate de stat membru.

De asemenea, atragem atenția că Regulile de la Havana privind rolul procurorului, adoptate de Națiunile Unite în 1990, prevăd obligația statelor de a se asigura că procurorii își pot exercita funcția fără a fi expuși intimidărilor, hărțuirilor și interferențelor.

Ca membru al Consiliului Europei, statul român trebuie să ia în considerare și să respecte avizele internaționale, în acest sens în Carta de la Roma fiind prevăzute ca standarde și principii europene referitoare la activitatea procurorilor următoarele aspecte: ”Independența și autonomia Ministerului Public constituie un corolar indispensabil pentru independența justiției. Procurorii ar trebui să fie autonomi în luarea deciziilor și ar trebui să își îndeplinească sarcinile în afara oricăror ingerințe și presiuni externe, conform principiilor separației puterilor și responsabilității”

Independența procurorului și imparțialitatea procurorului sunt două elemente esențiale în standardele internaționale, fiind privite ca puncte cheie în materia drepturilor omului, având o latură instituțională cât și una individuală. Independența și imparțialitatea magistratului procuror nu sunt beneficii personale ale acestuia ci garanții necesare pentru îndeplinirea funcției pe care Ministerul Public o are în structura statului de drept, respectiv de autoritate care asigură aplicarea legii penale, în numele și în beneficiul societății și a interesului public, ținând cont de drepturile individuale ale cetățenilor și de necesitatea asigurării unui sistem de drept penal efectiv.

(Recomandarea (2000)19 a Consiliului Europei, paragraful 1)

Atât Recomandarea Consiliul Europei cât și Raportul Comisiei de la Veneția subliniază necesitatea de a asigura proceduri transparente și corecte, fără influențe politice, în ceea ce privește accederea în profesie, sistemul de promovare și activitatea procurorului. Astfel, procedurile care garantează o selecție corectă a procurorilor și cele care protejează procurorul de la o revocare arbitrară constituie aspecte importante în garantarea independenței procurorului. Nu există niciun beneficiu în crearea unui sistem care doar aparent procurorul este independent dacă acțiunile practice tind spre o implicare a factorului politic în activitatea judiciară.

În acest sens, Comisia de la Veneția a subliniat că independența procurorului constituie un mecanism prin care se previne interferența factorului politic sau de orice altă natură în activitatea de urmărire penală iar statele trebuie să asigure cadrul necesar în care deciziile procurorului să fie luate în mod impartial și corect, la fel cum judecătorului îi este cerut să acționeze corect și imparțial fără a fi supus presiunilor altor factori externi.

Raportul Comisiei de la Veneția privind independența judiciară subliniază că ”Trebuie efectuată o distincție clară între interesul persoanelor care dețin puterea în cadrul statului și interesul general. Presupunerea că cele două aspecte se suprapun este prezentă în multe state europene. În mod ideal exercitarea funcțiilor ce vizează interesul general nu trebuie combinată sau confundată cu funcțiile ce vizează interesele puterii executive dintr-un anumit moment, cu interesele altor instituții sau chiar cu interesele vreunei formațiuni politice.” Având în vedere atribuțiile legale ale Ministerului Public, prevăzute atât la nivel constituțional cât și la nivelul celorlalte instrumente legale, subliniem că în calitate de procurori rolul nostru este să apărăm interesul public, înțeles ca interesul cetățenilor într-un stat democratic, rol pe care îl vom exercita, în mod independent și imparțial, indiferent de contextul vremelnic.

Listă semnatari procurori:

1. Bradea Dumitru Vlad – Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea
2. Corina Dinică – PT Argeș
3. Lăncrănjan Alexandra Carmen – DNA Structura Centrală
4. Margina Cătălin – PT Bacău
5. Tagheiv Ramona – PT Bacău
6. Finică Sorina – PT Bacău
7. Atomei Adriana – PT Bacău
8. Trif Marian Mihai – PJ Turda
9. Iulia Crișan – DNA Structura Centrală
10. Simona Anghel – PJ Oltenita
11. Mihaela Beldie – DNA Structura Centrală
12. Răzvan Alexandru Băra – PJ Brașov
13. Cristina Scarlat DNA
14. Aurelian Ioan Ardelean – DNA
15. Radu Florin Ionescu – DNA
16. Cosmin Iordache – DNA
17. Adriana Pau – PJ Sector 2
18. Codreanu Alexandru – PT Brașov
19. Raluca Alexandra Munteanu – PJ Sector 2
20. Berende Ruxandra Maria PJ Satu Mare
21. Roxana Andreea Codreanu PJ IAsi
22. Laurentiu Grecu – PT Gorj
23. Lia Sorin Marian – PJ Corabia
24. Carmen VAmesu – DNA
25. Daniela Lupu – DNA
26. Alexandru Liviu Colceriu – PJ Intorsura Buzaului
27. Cosmina Mihaela Vieriu – PJ Zarnesti
28. Calin Radu Bogdan – PJ Sector 1
29. Coralia Lapadat – PJ Arad
30. Dordea Marcian Silviu – PJ Blaj
31. Luminita Boca – DNA ST Cluj
32. Bogdan Pîrlog – PT Militar Bucuresti
33. Andra Dutescu – PJ Sector 2
34. Stroescu Bobby Sorin – PJ Timisoara
35. Curici Seia Iasmina- PJ Deta
36. Ghita Alina Andreea – PJ Turda
37. Laura Dobrea – PT Brăila
38. Ciutac Mircea – PT Brăila
39. Dedulescu Liviu Ionuț – PT Brăila
40. Velea Gheorghe – PJ Brăila
41. Marinescu Mihaela – PJ Însurăței
42. Pungă Tudorel – PJ Însurăței
43. Baraș Iulian – PJ Bolintin Vale
44. Barbu Camelia Liliana – PJ Bolintin Vale
45. Tomescu Alexandra Sorina – PJ Bolintin Vale
46. Cotovelea Ionel – PJ Câmpulung
47. Gheorghe Daniel – PJ Câmpulung
48. Lobodan Remus – PJ Câmpulung
49. Visovan Cristina Ingrid – PJ Sighetu Marmatiei
50. Adrian Meda Titu- DNA ST Cluj
51. Irimia Anca Emilia – PJ Sibiu
52. Cristina Frîncu – PJS 2
53. Ioana Vernea PJS2
54. Sohorca Florin PJ Alba Iulia
55. Rotundu Simon PJ Iasi
56. Cîrciumaru Oprică Florin PJS 2
57. Doina Stanta – PCA Craiova
58. Bunduc Marian Catalin – DIICOT Structura Centrală
59. Arpinte Nicoleta – PJ Dorohoi
60. Stanciu Gabriela – DNA ST Constanta
61. Valentin Toduta – PJ oradea
62. Bursuc Andreea Claudia – DIICOT
63. Anca Iovan DIICOT Serviciul Teritorial Brasov
64. Lohan Iulia Maria – PJ Sighetul Marmatiei
65. Cristina Radu – PT Bucuresti
66. Sendroni Mircea – PJ Cluj Napoca
67. Marian Clement Virgil – PJ Baia Mare
68. Asmarandei Andrei Iulian – PT Ilfov
69. Carnariu Bianca Dana – PJ Baia Mare
70. Gabriel Tatar – PJ Cluj Napoca
71. Tabirta Lorin PJ Timisoara
72. Carnariu Mihai Madalin – PJ Baia Mare
73. Buzoianu Mihaela Alexandra – PJ Calarasi
74. Valentin Uritescu – PJ Negresti Oas
75. Cosmin Ungureanu PT Valcea
76. Vlad Alexandru Bentan – PJ oradea
77. Marin Ana Maria PT Brasov
78. Ioana Gutu PT Valcea
79. Daniel Giorgian PJ galati
80. Cristina Voicu DNA Structura Centrala
81. Morosan Andrada Sabina PJ Timisoara
82. Pop Blaga Marius PJ Oradea
83. Alba Radu Ioan PJ Oradea
84. Popescu Adriana Mihaela PT Valcea
85. Radu Adrian PJ Brasov
86. Ostafie Andrei PJ Botosani
87. Laura Zaharia DIICOT Iasi
88. Ciobanu Ionica Daniel PJ Caracal
89. Mihaela Mihai Popa – DNA ST Suceava
90. Marin Călusaru – DNA ST Craiova
91. Ramona Jardieanu – DNA Structura Centrala
92. Damaschin Ioana Teodora – PJ Cluj Napoca
93. Bocai Adina PCA Iasi
94. Mihai Negulescu DIICOT ST Brasov
95. Dobre Aurelia Madalina PJ Arad
96. Panainte Iulian PJ Harlau
97. Sorin Daniel Beteringhe PT Bihor
98. Paunica Ionut PJ Calarasi
99. Gus Octavia Raluca PT Alba
100. Pacuraru Mihaela PJ Calarasi
101. Marinescu Lucian PT Valcea
102. Burga Florin PJ Sf Gheorghe
103. Matei Leontin PJS 4
104. Pitrop Cristina Beatrice PJ Constanta
105. Ioan Bene PJ TG Bujor
106. Sandu Claudiu Costantin PT Brasov
107. Mihail Andreca PJ Timisoara
108. Mihai Valentin DIICOT Structura Centrală
109. Dobre Mihai Alexandru PJ Arad
110. Onea Dalidis Nicoleta Irina PCA Craiova
111. Iulian Nica – PT Brasov
112. Anghel Alexandru Bogdan PJ Segarcea
113. Serban Viorel Florin PJS 2
114. Iulia Bilciu DNA Structura Centrala
115. Daniel Ciumărnean DNA ST Cluj
116. Paul Dumitriu DNA Structura Centrală
117. Danusia Boicean DNA ST Alba Iulia
118. Alina RAsovan DNA ST Alba Iulia
119. Daniel Dumitru DNA ST Alba Iulia
120. Călin Tatu DNA ST Alba Iulia
121. Florin Nanu DNA ST Alba Iulia
122. Anca Gabriela Mărincean DNA ST Cluj
123. Horatius Baias DNA Structura Centrală
124. Stancele Diana DNA Structura Centrala
125. Constantin Irina DNA Structura Centrala
126. Daniel Apetroaei – DNA St Bacău
127. Anemaria Ruxandra Cireap – DNA
128. Oana Peltechi – PCA Bucuresti
129. Roca Carmil DNA ST Bacău
130. Robert Adrian Nicolicescu DNA
131. Daniela Dumitrache – DNA
132. Violeta Sechely – DNA Structura Centrală
133. Florin Bogdan Munteanu DNA ST Iasi
134. Iordache Laura Nicoleta PJS 1
135. Lucanu Iuliana DIICOT
136. Tudor Antoniu Vasiu – PJ Drobeta Turnu Severin
137. Adi Lucian Răduică PJ Drobeta Turnu Severin
138. Pena Laura Nadia PCA Bacau
139. Gheorghe Mihai Andrei PJ Pitesti
140. Puscas Madalina PJ Alba Iulia
141. Zlate Nadia DNA ST Constanta
142. David Maricel – PT Ilfov
143. Povăliceanu Cristina – PT Arad
144. Roman Nelu – PJ Baia Mare
145. Bradin Aurora PJ Arad
146. Monica Munteanu DNA ST Brasov
147. Vestemeanu Raluca DIICOT ST Brasov
148. Cornel David Deca DNA ST Brasov
149. Andreea Ghenu DNA ST Brasov
150. Dundev Alma Maria PJ Sighisoara
151. Batrinu Iuliana PJ Focsani
152. Brindea Dan Eugen PT Salaj
153. Cepoi Marian PJ Nasaud
154. Dunca Ioan PJ Baia Mare
155. Varga Zoltan PJ Baia Mare
156. Scutea Gabriela PCA Brasov
157. Ghita Bogdan – DNA
158. Bontea Cristina Augustina PJ Petrosani
159. Baldea Diana PT IAsi
160. Satmarici Iulia Diana PJ Medgidia
161. Mircea Alexandra Nora PJ Turda
162. Radu Florea PJ Turda
163. Ghidiu Liliana Maria PT Alba
164. Panciuc Anca Clara – PJ Radauti
165. Remus Budai – DNA Structura Centrala
166. Ion Izabela Ana Maria PJ Sector 3
167. Stefanita Gogea DIICOT
168. Cristina Chiriac DNA
169. Cosarca Nicolae PJ Targu Mures
170. Diremia Vlad PJ Rosiori De vede
171. Buda Dorel PJ Baia Mare
172. Alice Jemboiu PCA Craiova
173. Maria Piturcă PCA Craiova
174. Marius Sulu PT Brasov
175. Grigore alina Gabriela PJ Targoviste
176. Mihai Irina PJ Targoviste
177. Bosânciuc Paul Cosmin PJ Targoviste
178. Stoica Florin PJ Targoviste
179. Aldea Adrian PT Brasov
180. Cerasela Ungureanu PT Brasov
181. Câțu Lilisor PJ Brasov
182. Câțu Codruța Romana Maria PJ Brasov
183. Nita Manole Simona Daniela PJ Ploiesti
184. Dragu Corina PT Brasov
185. Fânariu Stefan PJ Saveni
186. Nistor Gigi PJ Filiasi
187. Cristina Mocioi PJ Babadag
188. Ursa Paul Ionel PJ Zarnesti
189. Comanescu Cătălin PJ Horezu
190. Ana Muresan PJS 2 delegat PTB
191. Nită Manole Simona Daniela PJ Ploiesti
192. Corina Avornicitei PJ Sector 1
193. Raluca Anghel Gheorghe DNA Structura Centrală
194. Alin Eduard Poterasu DNA Structura Centrala
195. Veronica Luminita Leonte DNA ST Suceava
196. Maria Luiza Capatana DNA Structura Centrală
197. Mosteanu Marian Eugen DNA ST Craiova
198. Ionuț Vasile DNA ST Cluj
199. Alexandru Diana DNA ST Galați
200. Popescu Gabriela DNA ST Galați
201. Ivascu Dorina DNA ST Galați
202. Mihaela Leu DNA ST Galați
203. Năvădaru Mădălin DNA ST Galați
204. Lucian Rău DNA ST Galați
205. Diana Alexandru DNA ST Galați
206. Andreea Oana Nica DNA
207. Eugen Stănculescu DNA ST Craiova
208. Tiberiu Nicolae Onea – DNA ST Tîrgu Mureș
209. Drăgulescu Marian DNA Structura Centrală
210. Gabriela Iancu DNA ST Cluj
211. Ioana Borjog PJ Sector 1
212. Ionela Bălan DNA Structura Centrală
213. Ana Maria Nedelcu DNA Structura Centrală
214. Cornelia Hrincescu DNA ST Bacău
215. Antonia Diaconu – PJ Topoloveni
216. Nanu Vladimir PT Argeș
217. Moraru Alina – DNA ST Iasi
218. Dorcu Lavinia PJ Corabia
219. Irina Paraschiv PJ Brezoi
220. Stefan Ispasoiu DNA ST Brasov
221. Gheorghiu Anca Loredana PJ Brasov
222. Corina Mois PJ Satu Mare
223. Miu Madalina PT Calarasi
224. Marinel Nicolae PT Olt
225. Couti Roxana PT Maramures
226. Maris Constantina PT Maramures
227. Apetri Oana PT Brasov
228. Couti Crinel PT Maramures
229. Simion Oana PJ Brasov
230. Rosca Sergiu PJ Satu Mare
231. Claudiu Statache PJ Constanta
232. Stasiuc Mădălina PJ Targu Mures
233. Alexandra Dordea DNA Structura Centrală
234. Branzei Alexandru PJ Baia Mare
235. Baran Florin PJ Sector 4
236. Rus Lavinia PJ Faget
237. Mircea Iuliana PCA Constanta
238. Ioan Sandru PICCJ
239. Dan Obreja PJ TG Mures
240. Maria Rimniceanu DIICOT ST BRASOV
241. Azamfirei Daniela Elena PJ Galati
242. Cristina Maria Luca PT Neamț
243. Pelmuș Ciprian PJ Timisoara
244. Arvinte Ramona PJS3
245. Olteanu Dragoș PJ Timisoara
246. Catalin Moraru PJ Brasov
247. Vlad Crăciun PJ Sighisoara
248. Pelinel Monica Cristina PT Valcea
249. Ghinea Alexandru Cosmin PJ Fetesti
250. Sorin Constantinescu DNA ST Constanta
251. Apostol Mihaela PT Iasi
252. Cojoaca Traian PJ Rosiori de Vede
253. Munge Mircea Florin PJ Oradea
254. Alina Hubert PJ Pitesti
255. Topliceanu Constantin PJ Pitesti
256. Doncea Andrei PT Ilfov
257. Ungureanu Alin PJ Deta
258. Ceaușu Alexandru Octavian PJ Timisoara
259. Blanaru Larisa Andreea PJ Brasov
260. Mocanu Simona Elena PJ Brasov
261. Aurelian Manzu PT Arad
262. Alina Ghinescu DIICOT ST CV
263. Bochis Angela PJ Cornetu
264. Dumitrache Nicusor Adrian PJS 4
265. Olca Diana Andreea PJ Satu Mare
266. Sovarschi Laura PJ Alesd
267. Lazar Ancuta PJ Satu Mare
268. Meszaros Ioana Adina PJ Satu mare
269. Betea Florin Dorin PJ Satu Mare
270. Mic Ioana PT satu Mare
271. Bocai Tudor Florin PT Hunedoara
272. Cuciureanu Iulia Maria PJ Brasov
273. Iordache Valeriu PJ Ploiesti
274. Airinei Lucia PT Harghita
275. Iosifescu Iulian Răzvan PT Harghita
276. Colceriu Sorin Mihai PT Harghita
277. Gîlcescu Dan PT Harghita
278. Grigore Cristian PT Harghita
279. Fabian Orsolya Kinga PT Harghita
280. Tokos Lehel PT Harghita
281. Deac Corvin Doru PJ Miercurea Ciuc
282. German Cristina PJ Miercurea Ciuc
283. Chiriac Dragos PJ Miercurea Ciuc
284. Ivănescu Georgică PJ Odorheiu Secuiesc
285. Suto Agota Kinga PJ Odorheiu Secuiesc
286. Papuc Mădălina Diana PJ Odorheiu Secuiesc
287. Vasile Tudor Iulian PJ Fetesti
288. Buculea Raluca PJ Timisoara
289. Popa Alina Diana PJ Iasi
290. Marcu Ionut DIICOT
291. Cristina Gavriliuc DNA ST Bacau
292. Giluela Deaconu DNA
293. Ioan Ulici DNA
294. Cerasela Răileanu DNA
295. Angelica Paraschivescu DNA ST Pitesti
296. Dana Păun PJS1
297. Florina Nicoleta Sirbu PJS1
298. Maria Mihut PJS 2
299. Corina Petrescu PJS 1
300. Florea Alexandru DIICOT
301. Preda Andrei Bogdan DIICOT
302. Dan Cristian Ene DIICOT
303. Cristian Florea DIICOT
304. Ionela Florea DIICOT
305. Apostol Giorgiana Violeta PJ Constanta
306. Nita Cosmin PJ Ploiesti
307. Ciotu Roxana PJ Suceava
308. Pirvu Ana Maria PJ Slobozia
309. Totora Vlad Cosmin PJ Segarcea
310. Cioban Vasile Călin PJ Turda
311. Valentin Enache PJ Brezoi
312. Simona Stefania Constantinescu DNA
313. Iuliana Mihoc PJ Ploiesti
314. Neculaica Elena PT Constanta
315. Oprea Veronica Nicoleta PJ Buzău delegat DNA ST Ploiesti
316. Salaru Ilie Andrei PJS1
317. Colț Mihail PJ Brăila
318. Ionela Tinca PJ Brașov
319. Buse Ionel PJ Valcea
320. Tosu Zoltan Eugen PJ Dragasani
321. Florentina Mirica DNA Structura Centrală
322. Streza Laurentiu PJ Valcea
323. Sava Alexandra Teona PJ Harlau
324. Serban irina PJ Slatina
325. Stefan Gheorghe Daniel PT Bacau
326. Bogdan Stoica PJ Dragasani
327. Marius Valcu DNA Structura Centrală
328. Lazar Anca PCA Cluj
329. Popescu Cristian Ovidiu PJ Caracal
330. Gheorghe Popovici DNA Structura Centrală
331. Ungureanu Irina PJ Sighisoara
332. Ursu Oana Alina PJ Giurgiu
333. Rosiu Mihaela PJS 5
334. Zavera Irina PJ Timisoara
335. Sas Anca Raluca PJ Turda
336. Lungu Ramona PT Arad
337. Lazăr Aida PJ Timisoara
338. Rusu Larisa PJ Botosani
339. Raluca Nor Bosnea PJ Timisoara
340. Cîmpean Ioana Elena PJS 2
341. Povaliceanu Claudia PJ Timisoara
342. Bradean Raluca Cristina PJ Caransebes
343. Ailioaei Ramona PJ Pascani
344. Stoenescu Roxana PJS 4
345. Cătălin Galcea PJS4
346. Hogas Marius PJ Râmnicu Vâlcea
347. Stroe Cristina PJ Dragasani
348. Mociran Adela PT Maramures
349. Tătar Emanuela Anca PJ Brăila
350. Sfîca Aglaia Irina PJ Iasi
351. Fraiu Flaviu PJ Timișoara
352. Galatan Anișoara Voichita PJS 6
353. Simon Dragos PJ Cluj Napoca
354. Todea LAurentiu Mirel PJ Timisoara
355. Derius Laura DNA Structura Centrala
356. Pop Ciprian Dumitru PJ Ludus
357. Murariu Ovidiu Daniel PJ Ludus
358. Ciuche Lucian DIICOT
359. Dinică Mihai PJ Făurei
360. Topală Teodor Bogdan DIICOT
361. Meszar Alexandru Voicu PJ Carei
362. Pricop Elena Mădălina PJ Iași
363. Țapliuc Cristina PJ Iasi
364. Corogeanu Cristian Andrei PJ Timisoara
365. Albulescu Camelia PJ Cornetu
366. Ioșca Alina PJ Cornetu
367. Serban Daniel Mihai PJ Brașov
368. Gordan Sorin PT Brăila
369. Chivu Claudia Irina PJ Timisoara
370. Olariu Nicusor PJ Caransebes
371. Mustață Liviu PT Caraș Severin
372. Hosu Andrei PT Caraș Severin
373. Patras Alexandra Maria PJ Iași
374. Pelmus Atena PT Timiș
375. Mihoc Emanuel PJ Sighișoara
376. Galatanu Maria PJ Baia Mare
377. Simion Daniel PJ Focsani
378. Stanciu Gabriela Daniela PJ Brăila
379. Corogeanu Cristian Andrei PJ Timișoara
380. Negrău Andrei Sergiu PJ Salonta
381. Georgescu Ruxandra Diana PJ Suceava
382. Călinescu Diana PJ Suceava
383. Cătălin Chiochiu PJ Suceava
384. Doina Popa PJ Pitești
385. Nicolae Argeșanu PJ Pitești
386. Simona Florescu PJ Pitești
387. Cătălin Barbuceanu PCA Pitești
388. Oprea Mihai Tatiana DIICOT
389. Olaru Mihaiela DIICOT
390. Cristian Ichim DIICOT ST Brasov
391. Zaharia Adrian Constantin PJ Suceava
392. Cristina Garda PJ Galați
393. Scorta Robert PJ Petrosani
394. Popescu Cristian PJ Caracal
395. Bonda Alexandru Vasile PJ Timisoara
396. Andrei Florin Ciprian DIICOT Bacău
397. Ciocan Gheorghe PJ Severin
398. Marin Călușaru DNA ST Craiova
399. Varga Sanda Daria PCA Cluj
400. Diana Nicoleta Gitan PT Timiș
401. Constantin Conortos DNA ST Constanta
402. Diac Ana Maria PJS1
403. Crăciun Achim Ovidiu PJ Brăila
404. Luminița Popa DNA
405. Emanuel Hau PJ Timișoara
406. Daniela Chiazna PJ Drobeta Turnu Severin
407. Florina Băilescu PJ Drobeta Turnu Severin
408. Bărbulescu Florin Alexandru PJ Călărași
409. Natavala Iuliu DNA
410. Vlad Grigorescu DNA
411. Tiba Morar Anca PJ Oradea
412. Ion Teodor Valentin PJ Pitești
413. Adrian Mihai PJ Pitești
414. Cosmin Cristescu PJ Pitești
415. Puiulescu Constantin Cosmin PT Argeș
416. Ioan Paul Chiș DNA Structura Centrală
417. Paul Leontică DIICOT ST Suceava
418. Florentin Riza PT Dolj
419. Tamara Manea PICCJ
420. Adrian Ghirdoveanu DIICOT BT Dambovita
421. Resmeriță Clement Mihai – DNA Structura Centrală
422. Conortos Camelia Maria PT Constanta
423. Constantinescu Mihai Marius DIICOT
424. Ardelean Cristian DNA ST Oradea
425. Chiazna Magdalena Daniela PJ Drobeta Turnu Severin
426. Moacă Mihaela Adriana PJ Buftea
427. Ionuț Călina DIICOT
428. Ionascu Cristina PJ Bacău
429. Ionascu Cătălin PJ Bacău
430. Benchea Vlad PJ Sibiu
431. Mandache Ionut PJ Iași
432. Fleckhammer Robert DIICOT
433. Petrescu Erită Cosmin PJ Tg Jiu
434. Onofrei Nichiforel Marius PT Botoșani
435. Cristea Virgil – PJ Alba Iulia
436. Cristea Denisa PJ Constanta
437. Șimon Oana PJ Cluj Napoca
438. Horșia Alexandru PJ Cluj Napoca
439. Panțiru Florin PJ Cluj Napoca
440. Spumă Oana Amalia PJ Cluj Napoca
441. Mărginean Peczi Anamaria PJ Cluj Napoca
442. Fadei Pavel PJ Cluj Napoca
443. Nicoară Andra Laura PJ Cluj Napoca
444. Ududec Ionel PJ Cluj Napoca
445. Pantea Marius Călin PJ Cluj Napoca
446. Tofan Florinela PJ Cluj Napoca
447. Horge Diana Maria PJ Cluj Napoca
448. Gheorghe Dragoș Ion PJ Cluj Napoca
449. Mihai Laura Adina PJ Cluj Napoca
450. Amuscăliței Alin PJ Cluj Napoca
451. Mane Loredana Lăcrămioara PJ Cluj Napoca
452. Birtoc Mihai Dorin PJ Cluj Napoca
453. Delea Sarca Georgiana PJ Cluj Napoca
454. Toader Aurelia Mirel PJ Cluj Napoca
455. Ududec Anca Teodora PJ Cluj Napoca
456. Kozma Bartok Szende Zenko PJ Cluj Napoca
457. Borteș Mihai PJ Cluj Napoca
458. Damaschin Ioana Teodora PJ Cluj Napoca
459. Andreica Lucia Maria PJ Cluj Napoca
460. Sfâriac Mihaela PT Cluj
461. Renyi Erika PT Cluj
462. Rășcanu Cristina PT Cluj
463. Mihai Mesaros PJS 2
464. Dinu Adrian Mihai PJ Constanta
465. Laurentiu Iordan PJ Sibiu
466. Cazacu Dan Constantin PJ Bacău
467. Felicia Irina Popovici DNA
468. Felicia Vlad DNA ST Brasov
469. Adina Bidică PT Valcea
470. Alexandra Maria Zernoveanu PJ Sfantu Gheorghe
471. Cășuneanu Florin Daniel – PCA Iași
472. Cojocar Rusanda PJ Brasov
473. Gherghina Alina Nicoleta PJS 6
474. Paduraru Raluca Mihaela PJS4
475. Dinu Cristian Sorin DIICOT BT Sibiu
476. Enache Simona DIICOT BT Sibiu
477. Sava Gheorghe Petru DIICOT BT Sibiu
478. Bidihon Flavius PJ Suceava
479. Meszaros Tiberiu PJ Babadag
480. Miroiu Floriana PJS 4
481. Laura Gradina PT Tulcea
482. Cristina Grosaru PJS 3
483. Stefaniu Simona PT Covasna
484. Stefaniu Bogdan PT Covasna
485. Alina Neculaes PCA Bacău
486. Andrei Jurca PJ Timisoara
487. Sorin Pasăre PCA Craiova
488. Pătulea Ioana – PJS 3
489. Rosu Cristina PJ Giurgiu
490. Mihaela Grigore PCA Bacau
491. Andrei Dragan PJ Buftea
492. Andrei Cristi PJ Răcari
493. Carasel Stefana PJS 1
494. Petrusca Gabriela Amalia PJ Buftea
495. Ghilan Irina Brîndușa PJ Moinești
496. Sandu Anca – PJ Piatra Neamț
497. Ciopi Ani – PJ Baia Mare
498. Matei Andreea Isabella PJ Buhusi
499. Sarghi Dorina PJ Roman
500. Maciuc Sorin PJS 6

Mulțumim colegilor judecători care susțin acest demers: Florin Zeres – Judecatoria Sibiu, Florina Carmen Ionescu – Tribunalul Neamt, Doina Zavalasi- CA Craiova, Mihaela Ion – Judecătoria Buzău, Iulian Dîrzeanu – Tribunalul București, Sorina Marinaș -CA Craiova, Florin Vilceanu – Tribunal Bucuresti, Ioana Liliana Molina Ramirez – Tribunalul Cluj, Anca Codreanu – Tribunalul Brașov, Liviu Cristian Cirneciu – Judecătoria Zărnesti, Cirneciu Felicia Tincuta – JS 2, Anca Demian – Judecatoria Hateg, Padeanu Catalina Petruta – Judecatoria Slatina, Sandu Maria Irina – Judecatoria Brasov, Madalina Birlog – Tribunalul Bucuresti, Cobiscan Alexandru – JS 1, Ioan Fundatureanu – CA Pitesti, Crina Capota – Judecatoria Dej, Balasanu Alexandru – Judecatoria Botosani, Popescu Adrian – Tribunalul Cluj, Popescu Luminita Teodora Judecatoria Mangalia, Neagos Sorina – CA Alba Iulia, Mandache Claudia – Judecătoria Iași, Dorin Parascheva – Judecatoria Constanta, Alina Stamate Tamasan – Tribunalul Maramures, Ambrozie Silivia JS 1, Anton Carla JS 1, Chiriță Oana JS 1, Focsa Lavinia JS1, Ivanciuc Sorin JS1, Matei Oana JS 1, Paduraru Dana JS 1, Savu Ana JS 1, Bogdan Popescu JUdecatoria Tg Jiu, Lucian Cosmin Manoloiu – Judecatoria Slatina, Irina Popa JS 1, Gheorghe Costin Lucian Judecătoria Cornetu, Dinu Rebeca Zinca Trib Bucuresti, Brindusa Andreea Sarbu JS 1, Veronica Sirbu JS4, Cristi Danilet – Tribunalul Cluj, Roxana Budulan – CA Timisoara, Bichis Diana Maria – Judecatoria Dej, Carpinean Cristiana Camelia – Judecatoria Dej, Tudor Cristian Ciobanu – Judecatoria Raducaneni, Oana Andreea Onofrei JS 1, Alina Mihaela Palancanu – Tribunalul Neamt, Marius Stancu JS1, Alexandra Ghica JS1, Ana Maria Stoica – JS1, Edwina Guiu – JS1, Andreea Balutoiu JS1, Cristina Călușaru – Tribunalul Dolj, Mandache Claudia – Judecatoria Iasi, Andreea Busulescu – JS1, Andreea Mihaela Bradu – Tribunalul București, Iulia Lavinia Munteanu – Judecătoria IAși

De asemenea, apreciem gestul de solidaritate al colegilor auditori de justitie care au dorit să se alăture demersului nostru: CIORNEI Dan Constantin, CREȚAN Alexandru, GRĂJDEANU Constantin, VARVARA Maria, TARNOVSCHI Alexandra-Karina, BRÎNAȘ Liviu Florin, CALAI Patricia Carmen, DERLEAN Petru Alexandru, SIMION Boris, JOLDOȘ Andrada Iulia, POP Paula Crina, SOPONOȘ Cristina, SZILAGHY Robert-Tiberiu, ALCOR Mona, COTOI Petruța Maria, FARCAȘ Carmen Mihaela, NEACȘU Mirel-Emanuel, PASCU Diana, MAIOR Sandra, IVĂNUȘ Camelia-Laura, VOROTIC Lavinia, BONDAR Elena Teodora, CRISTEA Emilia, CRISTEA Ștefan-Georgian, DĂNILĂ Sanda Cristina, FILIP Tudor-Petruț, POP Florina Maria, POPA Mihai, RĂCHITĂ Ioana Ruxandra, POPA Maria Denisa, TOMA Andreea, APOSTU Roxana, ARON Denisa, CIOCOIU Georgiana-Mihaela, GAVRIL Ducu, JERE Amalia, ȘINCARI Florin, BUCUR Ioana, BÂRSAN Dan Andrei, DOFIN Cătălin Liviu, HURDUCACIU Mădălin, URSUȚ Cristian, VERDE Andreea, BELCHIȚĂ Mihai Alexandru, MOROȘAN Maria-Magdalena, Lazăr Mihaela, Mădălina Elena Cazan, Pasea Irina, Ungureanu Alina Nicoleta, Teodoru Raluca, Ivan Lavinia Constantina, Gruia Streinu, Roxana Beatrice Teslovan, Oltean Sorana Zamfira, Caraus Nicolae, Jarca Cristian Paul, Stoicescu Andreea, Ostahie Oana Maria, Cîmpean Laura Monica, Doroftei Georgiana, Pintea Razvan Mihaita, Bratu Adriana Marinela, Pop Andrei, Chichinejdi Paul Sebastian, Lapadat Adina Stefania, Nicoara Alexandra Ioana, Sinziana Benec, Cercega Lidia Claudia, Varvara Maria Auditor, Guz Jean Robert, Tremură Mirel Cristian, Geambasu Daria Alexandra, Calai Patricia Carmen, Bacoiu Diana Mădălina, Voiculescu Corina Alexandra, Boteanu Teona Gabriela, Necula Mihai

Curtea Constituţională a admis, miercuri, sesizarea Guvernului privind un conflict juridic de natură constituţională între ministrul Justiţiei şi preşedintele Klaus Iohannis şi între Guvern şi preşedinte, ca urmare a respingerii de către şeful statului a cererii de revocare a şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri