Ministrul Mediului, vicepremierul Graţiela Gavrilescu, atrage atenţia că problema deşeurilor menajere acumulate pe străzile din Arad nu a fost rezolvată, afirmând că ”evenimentele sunt total scăpate de sub control”. Ministrul declară că, dacă autorităţile locale competente şi firma ”nu vor realiza gravitatea situaţiei şi riscul major la care sunt supuşi arădenii”, este pregătită să ia ”măsuri fără precedent”.

Într-un comunicat de presă se arată că în urma celor cinci acţiuni de control succesive ale Gărzii Naţionale de Mediu la societatea de salubritate SC Retim Ecologic Service SA, care are în atribuţii municipiul Arad şi localităţi apropiate, s-au aplicat amenzi în valoare de peste 340.000 lei.

”Cu toate acestea şi în pofida faptului că a primit mai multe măsuri clare, cu termene de soluţionare, societatea de salubritate nu a reuşit să soluţioneze criza deşeurilor din judeţul Arad, toate termenele dispuse de autorităţile de mediu fiind, sistematic, încălcate”, se arată în comunicat.

Ministrul aminteşte că în 4 mai a fost prezent în Arad, cu scopul de a găsi soluţii, împreună cu responsabilii locali, la ”criza gunoaielor”, fiind stabilite cinci măsuri principale, cu termene concrete.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

6 + 9 =