Psihiatrii susţin că unul dintre cei mai importanţi factori declanşatori ai depresiei este divorţul. Iar Diana Dumitrescu a povestit cum a ajuns să se despartă de soțul ei.

”Problema e că nu mă mai regăseam eu în viața mea de acasă, eu nu mai știam cine sunt eu. La vreo doi ani după aceea lucrurile au început puţin să se schimbe. Ne-am îndepărtat unul de celălalt, nu ştiu de ce şi ce s-a întâmplat, dar în final cert este că ajunsesem ca fiecare să-şi vadă de viaţa lui. Eram doi străini care dormeam în acelaşi pat şi aveam vieţi total diferite. Nu mai comunicam deloc. Pur şi simplu lucrurile s-au rupt”, a spus Diana.

”Lumea mea se zguduia, începea să cadă, tot castelul de nisip pe care eu mi-l construisem în minte şi simţeam că lucrurile astea se întâmplă şi credeam că eu sunt de vină şi că eu am greşit cu ceva, dar de fapt aşa era situaţia, aşa s-a întâmplat pur şi simplu s-a rupt, s-a consumat relaţia”, a mai spus actrița.

”Nu ştiu, cred că atunci când am conştientizat că nu mai funcţionează relaţia. Am făcut terapie pentru că primul doctor psiholog la care m-am dus a pus problema foarte greşit cu mine şi am intrat şi mai tare în starea pe care o aveam. Începusem să fac atacuri de panică eram nasol, nu eram bine şi atunci am căutat alt psiholog”, a precizat ea.

Diana a reușit să-și revină cu ajutorul unui alt psiholog, iar acum are o relație fericită și își dorește să devină mamă.

”De atunci am făcut aproape 3 ani terapie, a fost foarte bună în sensul că niciodată nu a tras ea concluziile în locul meu. A fost genul de psiholog care mi-a pus întrebările potrivite ca eu să-mi răspund la întrebările mele şi încet, încet mi se lua totul de pe ochi, că eram într-o ceaţă totală până să înţeleg unde m-am pierdut, de ce m-am pierdut, ce am de făcut şi să mă gândesc ce vreau mai departe de la viaţa mea”, a precizat Diana.

”Sunt disperată lună de lună, un dozator din ăla care să-mi dea teste de sarcină să-mi fac încontinuu, aş fi cea mai fericită. Cred că ăla îmi lipseşte din casă acum, pentru că eu mă duc la farmacie pentru că tot timpul am impresia că am simptome. Îmi doresc atât de mult încât am simptome de sarcină falsă, practic din dorinţa de a fi însărcinată cumva simptomele apar, deşi ele nu sunt reale ţi se pare că le ai”, a mai spus ea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

8 + 4 =