Plângerea penală depusă de Ludovic Orban, președintele PNL, împotriva premierului Viorica Dăncilă și a lui Liviu Dragnea a inflamat PSD şi, totodată, a relansat disputa dintre cele două tabere politice și exponenții lor.

Liviu Dragnea, liderul PSD, se declară în continuare convins de faptul că plângerea penală împotriva premierului Viorica Dăncilă, depusă de liderul PNL Ludovic Orban, a fost făcută la cererea Președinției și spune că partidul său va riposta.

„Nu avem cum să pierdem acest război. Eu și Dăncilă nu am făcut nicio ilegalitate, orice om de bună credință, care are dorință minimă de informare, a citit articolul din Constituție care spune că guvernul este responsabil de politica externă. Până la urmă, dincolo de toate scenariile, se discută despre un memorandum în care s-a stabilit să înceapă niște consultări.

Eu am recidivat pentru că eu am avut mai multe întâlniri. Am avut întâlniri și cu alți reprezentanți ai altor puteri străine. Când am fost la Tallin am avut întâlniri cu președinții adunărilor parlamentare din Franța, din Austria, din Elveția, unde o să merg și într-o vizită oficială. Adică lucrurile nu sunt simple. Constat că am avut contacte cu puteri străine, punând în pericol suveranitatea externă, așa cum spune Orban, a României.

Nu vor reuși să dărâme guvernul. Doamna Dăncilă nu își va da demisia, iar noi nu vom lăsa să cadă un guvern legitimat prin vot popular, obținut în urma unui scor istoric. În 2016, sondajele spuneau că noi o să pierdem lamentabil, așa sunt sondaje și acum. E un vot legitim, un guvern legitim și nu vom lăsa ca în România să se întâmple o lovitură de stat”, a declarat Liviu Dragnea la Antena3, conform Digi24.

Orban crede că Dragnea intrat în panică

„Nu vedeţi că are o suprareacţie, parcă a intrat în panică, parcă îi fuge pământul de sub picioare, are o suprareacţie. N-are nicio logică. Omule, dacă consideri că nu ai nicio răspundere, nicio vinovăţie în povestea asta – nu trebuie să reacţionezi. Bate câmpii! Nu pot să accept faptul că Liviu Dragnea, care este complet ieşit din minţi, a pierdut legătura cu realitatea, a pierdut legătura cu bunul simţ, a pierdut legătura cu principiile de bază ale democraţiei, nu pot să accept ca Liviu Dragnea să ameninţe deja, şi vă spun la cine se referă: funcţionarii”, a spus Ludovic Orban, la sfârşitul săptămânii trecute, la Constanța

Îşi dau seama nu că România se duce în cap, că probabil le pasă foarte puţin PSD-iştilor şi celor de la ALDE, dacă se duc ei în cap dacă îl mai ţin pe Dragnea şi pe Dăncilă la putere. A zis despre mine că sunt fată în casă a statului paralel şi i-am zis eu habar n-am ce e ăla statul paralel, dar ştiu ce-i aia PSD-ul. Și că despre mine e foarte greu să se spună că sunt fată în casă la cineva dar despre Tăriceanu se ştie foarte limpede că e fată în casă la PSD şi că a ajuns pe postură de scalp la centura pieilor roşii”, a mai adugat Orban.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

1 + 6 =