Vă prezentăm în continuare partea a doua a interviului în exclusivitate cu prof. univ. dr. Ecaterina Andronescu, senator și fost ministru al Educației, în prezent președinte al Senatului Universității Politehnice București.
Discuția cu doamna Ecaterina Andronescu înaintează în mod firesc, iar interlocutorul este unul dintre cei mai avizați oameni de cultură pe care i-am întâlnit, depășind cu mult imaginea pozitivă pe care ne-am făcut-o, cu toții, în emisiunile televizate la care participă.
Școala de azi nu mai e ce a fost. Școala are rolul de a-i învăța pe tineri cum se învață !
Am vorbit anterior despre reformă sau non-reformă în învățământ. Ce spuneți însă de rolul actual al școlii ?
”Școala în general, pentru că despre asta vorbim, fie că este școală primară, gimnaziu, învățământ liceal sau superior, își descoperă o cu totul altă accepțiune în prezent, față de ce era în trecutul nu foarte îndepărtat. Ei bine, școala, astăzi, trebuie să îi învețe pe cei din bănci cum să se adapteze la nou, la provocările viitorului. Nu numai conținutul manualelor sau al cursurilor contează, ci să-i învățăm pe tineri ce să facă mai departe și cum să învețe lucruri mereu noi. Accentul cade, așadar, pe formarea personalității celui școlit, asta este cel mai important în prezent.
Învățământul nu e deloc simplu de abordat și de implementat. Cine spune sau crede așa ceva greșește. Iar dacă acele ”schimbări” despre care am vorbit înseamnă, să zicem, eliminarea istoriei României sau a limbii române din programă, ori scoaterea unor limbi străine, ei bine, atunci sunt schimbări nefericite și nedorite.”
Internetul nu trebuie să fie eliminat, e chiar necesar, dar este și va rămâne o armă cu două tăișuri
Internetul a ajuns să fie prezent peste tot, dar sunt multe voci care au început să îl condamne ca având un rol nociv în educație. Cum vedeți aceste lucruri ?
”Progresele științei și tehnologiei sunt mai mult decât evidente, în toate domeniile și peste tot în lume. Lumea însăși s-a schimbat enorm și a evoluat masiv grație acestor progrese tehnologice uluitoare. Cine ar mai concepe viața, acum, fără telefonul mobil, de pildă, sau fără stocarea și informatizarea datelor ? Cred că Internetul nu poate fi scos din tehnologiile didactice, așa cum nu poate fi scos nici din alte domenii, inclusiv publice. Mai ales că tinerii și copiii de azi au o memorie vizuală foarte dezvoltată, iar lucrul cu tablete, telefoane inteligente și altele – îi face să rețină, ușor și repede, lucruri interesante și necesare.
Dar, pentru că și aici există un dar, totul trebuie făcut cu cumpătare și moderație. Internetul nu aduce numai avantaje și lucruri pozitive. Pe lângă faptul că spațiul virtual este plin la tot pasul de elemente nocive și chiar interzise, mai este și inconvenientul că, folosit fără cumpătare, Internetul poate ocupa tot timpul și bloca întreg programul celor care îl utilizează. Aici e pericolul, mai ales pentru tineri, care pot fi tentați uneori la anumite excese de timp. Uneori sau mai des. Sunt cunoscute cazurile de extenuare, de epuizare în fața calculatorului. Trebuie să apelăm cu inteligență și moderație la avantajele Internetului, să facem o selecție, pentru a evita orice fel de excese. Cine selectează ? Profesorii și părinții, împreună cu tinerii înșiși, desigur. Oricum, nu vom elimina în niciun caz Internetul, dar atenție mare: Internetul este și va fi mereu o sabie cu două tăișuri.”
Din păcate, am prea puțin ocazia de a vorbi despre educație
Există tot felul de discuții pe tema numărului mare de edituri și manuale. Cum vedeți acest lucru ?
”Da, este o chestiune foarte serioasă. Spre exemplu, eu am invitat la discuții toate editurile care tipăreau manuale școlare. Sunt multe probleme care se pot ivi în aceste manuale. Iată, de pildă, cum apărea o definiție a parcului într-un manual de clasa a V-a: ”Parcul este un sistem ecologic artificial construit pe pământ.” Vă dați seama cum privesc copiii…
Eu zic că după școală tinerii trebuie să rămână în primul rând cu un set de valori pe care educația de acolo le cultivă. Ceea ce educăm, aceea avem. Cu alte cuvinte, așa cum îi educăm pe acești copii, pe tineri, așa îi avem mai departe, o viață întreagă. Iată care sunt problemele cu adevărat importante ale acestei țări și nu numai ale ei.
Educația a devenit o chestiune fundamentală a fiecărei țări. A fost și până acum, dar schimbările masive și rapide pe plan global, social, economic și tehnologic, fac ca acum educația să fie o coordonată de bază a devenirii oricărei națiuni. Eu resimt cu tristețe că, din păcate, prea puțin am ocazia de a vorbi pe tema educației, deși aș vrea să o fac mult mai des, resimt această nevoie. Dar întotdeauna sunt alte subiecte la ordinea zilei, mult mai ”interesante” și mai aducătoare, probabil, de rating sau audiență.”
Dacă părinții sau profesorii își tratează copilul cu violență, acesta va proceda la fel
Cum vedeți o problemă despre care se vorbește foarte mult: violența în rândul tinerilor?
”Aici lucrurile sunt foarte clare.Dacă părintele sau profesorul, cum din nefericire se mai întâmplă, își tratează copilul cu violență, fie că este esa de natură fizică sau verbală, atunci și copilul va face la fel. Mai târziu, desigur. Iar lucrurile se pot analiza mai departe.
Oricum, părinții sunt aceia care fac diferența între o școală cu performanțe, cu profesori într-adevăr valoroși, și o școală fără performanțe. Chiar și așa, școala nu poate să preia întreaga responsabilitate a părinților. Și iarăși putem avea probleme, pentru că neputința școlii se va reflecta în formarea copilului și a tânărului de mai târziu. De aceea vin și repet că este necesară acea colaborare, cât mai strânsă și concretă, între cei doi facori fundamentali: părinții (familia) și școala. Sigur că în cazul special al celor care fac sport mai intervine un factor: antrenorul, a treia ”pârghie”, extrem de importantă de asemenea.”
Într-o școală de formare a elitelor, taxele sunt în funcție de posibilitățile celor școlarizați
”Voi continua cu un exemplu care nu trebuie neapărat să fie urmat oricum și oriunde. Dar are importanța și semnificația lui. Am văzut o Școală Internațională în Israel, unde, spre pildă, din 4.000 de candidați sunt acceptați cam 700. Evident, cei mai buni, în urma unor teste și examene serioase.
Mai departe, cei acceptați plătesc taxele de școlarizare în funcție de posibilitățile lor și ale familiilor din care provin, totul stabilit în urma unor analiza foarte atente. Astfel, există taxe mai mari, taxe medii și taxe mici sau foarte mici, pentru ca toți cei acceptați – tineri cu reale aptitudini și posibilități – să poată urma și absolvi școala respectivă, fără a o abandona din motive financiare. Unii dintre aceștia pot merge, când încheie școala, în armata israeliană, de pildă.
Este vorba de o școală a elitelor. Iar încurajarea performanței este extrem de importantă aici. Și ar trebui să fie peste tot. ”
Am o mare durere: copiii noștri din Diaspora, care nu mai învață în limba română
Ce părere aveți despre exodul masiv de români care pleacă să lucreze peste hotare? Afectează cu ceva învățământul ?
”Evident că îl afectează. Dar aici este o chestiune mult mai delicată. Într-o societate democrată oricine are dreptul să circule liber și să meargă acolo unde crede că îi va fi mai bine. Șansa aceasta nu poate fi interzisă nimănui. Dar mai sunt și alte probleme care derivă de aici, iar cu această întrebare ați atins un punct dureros al sufletului meu, o rană mai veche.
Vă dau din nou un exemplu, pentru a discuta concret. Din cei circa 100.000 de copii români care se află cu părinții în Spania și învață acolo – cifra este în continuă schimbare, din păcate în sensul creșterii – doar 7.000 mai învață în limba maternă, adică în limba română. Și o fac fie pe lângă bisericile românești de acolo, fie prin Ministerul Educației. Din nefericire, majoritatea nu se mai întorc, indiferent în ce limbă învață.
Eu îi sfătuiesc pe toți să nu plece din țară. Au și în România ce să învețe și de la cine să învețe. Vom vorbi și despre calitatea învățământului nostru, în prezent și în trecut. Revin însă și spun că trebuie să se ocupe cineva și de păstrarea acestor copii și tineri în țară.
Noi, generația de profesori de astăzi, avem obligația de a ne apropia de sufletele copiilor, de a găsi căile de comunicare cu ei, de a-i înțelege și de a face echipă împreună. Așa este și cu profesorul. Unui profesor trebuie să îi pese de cei din bancă. Trebuie să aibă multă răbdare și disponibilitate cu tinerii. Dacă nu le are, să le învețe la rândul lui. Nu ai vocație de profesor, nu ai ce căuta în învățământ !” (va urma)
Foto: Andy Fundeneanu
”
