Caută
Close this search box.

Omul care a lăsat-o pe FCSB să fie ”campioană” doar 3 minute

FCSB-ul lui Gigi Becali și Nicolae Dică a fost, dacă putem spune așa, ”campioană” doar trei minute, duminică seara, când FCSB – Astra era 1-0 (gol Gnohere), iar CFR Cluj – Viitorul Constanța era, încă, 0-0.

A venit însă golul echipei antrenate de ”freneticul” Dan Petrescu, în min. 43 al meciului de sub Feleac și la njmai trei minute după ce francezul Gnohere înscrisese pentru Steaua. La 1-0 în favoarea CFR-ului totul era terminat pentru băieții lui Dică, dar mai rămăsese, totuși, o repriză. Una în care nu s-a mai întâmplat nimic semnificativ pentru scorul final.

Așadar, eroul noii campioane se numește Damjan Djokovici, are 1,88 m și 28 de ani, s-a născut la Zagreb, capitala Croației și a jucat la Sparta Rotterdam (este și cetățean olandez), dar și la formațiile italiene Monza și Cesena. Nu știm dacă este sau nu rudă cu celebrul tenisman Novak Djokovic (30 de ani și, culmea, tot 1,88 m), dar din Serbia, cert este că Damjan al nostru a adus al 4-lea titlu la Cluj, exact în cea de-a 100-a ediție a Campionatului Național de fotbal al României. Astfel, CFR Cluj a egalat Craiova ”Maxima” la titluri naționale adjudecate, ceea ce nu deloc puțin pentru gruparea feroviară.

Iar omul de pe bancă, Dan Petrescu, zis ”Bursucul”, a cucerit al doilea titlu de campion al României, după exact 9 ani, când a triumfat cu o echipă acum desființată, Unirea Urziceni.

În rest, tristețe și durere la FCSB (Steaua), care pierde al doilea titlu consecutiv la ”mustață”, după ce anul trecut campioni au fost băieții lui Hagi, de la Viitorul.

La Iași a fost CSMS – CSU Craiova 1-2, ceea ce face ca ierarhia finală 2017-2018 în România să fie: 1. CFR Cluj (50 de puncte), 2. FCSB (49), 3. CSU Craiova (38), 4. Viitorul (35), 5. Astra Giurgiu (33), 6. CSMS Iași (24). (foto monitorulcj.ro)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri