Peugeot a anunțat că micuțul 108 a primit o serie de îmbunătățiri. Începând de acum, modelul producătorului francez poate fi comandat cu motorul de 1.0 litri și 72 CP, cu un sistem de infotainment compatibil cu Apple CarPlay și Android Auto, și cu o tehnologie capabilă să recunoască semnele de circulație.
Peugeot a pregătit o serie de îmbuntățiri pentru 108. Conform oficialilor constructorului francez, Peugeot 108 va fi disponibil cu un sistem de infotainment care integrează MirroLink, Apple Carplay și Android Auto. Clienții vor putea accesa tehnologiile oferite de sistemul multimedia prin intermediul unui ecran tactil.

Alături de sistemele Active City Brake și Lane Departure Warning System, Peugeot introduce pe 108 și un sistem capabil să recunoască semnele de circulație și să proiecteze informația necesară pe ecranul poziționat pe consola centrală.

Peugeot anunță că începând de acum, 108 va fi putea fi achiziționat alături de motorul cu trei cilindri de 1.0 litri de 72 de cai putere. O rată de compresie mai mare și un nou sistem de injecție pentru carburant au permis inginerilor să crească performanța propulsorului care în trecut oferea 68 CP. Acesta poate fi cuplat fie la o cutie manuală, fie la o transmisie pilotată cu cinci trepte și padele amplasate în spatele volanului. În cazul transmisiei manuale, clienții pot opta și pentru un sistem Start&Stop.

La nivel exterior, Peugeot a pregătit pentru micuțul 108 două culori noi pentru caroserie (Calvi Blue și Green Fizz) și trei nuanțe speciale pentru soft-top (Green Fizz, Jeans și Black). Francezii au pregătit și o serie de teme pentru interior care să fie în același ton cu noile nuanțe de caroserie. Cei care aleg interiorul Green Fizz vor primi o tapițerie verde cu dungi negre și gri și accesorii din plastic verde, în timp ce pachetul Calvi Blue mizează pe aceleași elemente, albastrul fiind culoarea de bază.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

5 + 4 =