Caută
Close this search box.

Iohannis: Evoluţia finanţelor publice este total nesatisfăcătoare

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, luni, că evoluţia finanţelor publice este „total nesatisfăcătoare”. În acest context, preşedintele României a reiterat că demisia din funcţie a premierului Viorica Dăncilă este imperioasă, informează Agerpres.

Iohannis: PSD, mai concret Dragnea, nu mai este un partener de discuţie altfel decât strict instituţional

Klaus Iohannis: Demisia doamnei Dăncilă este imperioasă

„Per ansamblu, o evoluţie total nesatisfăcătoare a finanţelor publice. Este imperioasă demisia doamnei Dăncilă, pentru a face loc unor oameni responsabili şi competenţi şi, în acest context, este din ce în ce mai vizibil că Dragnea şi ai lui nu au nicio soluţie pentru o guvernare bună şi eficientă”, a afirmat şeful statului, la Palatul Cotroceni.

România, în procedură de deficit bugetar excesiv

El a atras atenţia că România se află în procedura privind deviaţia semnificativă a deficitului bugetar. Gabriela Firea susţine că Klaus Iohannis mistifică realitatea

„Aici ar fi bine ca Guvernul PSD să nu uite că România face în continuare obiectul procedurii europene privind deviaţia semnificativă a deficitului. Şi dacă nu se corectează atunci acest lucru, se va agrava. Doar că nu se vede nicio intenţie şi nicio măsură corectivă. Îi invit să-şi revină, pe guvernanţii PSD”, a spus Iohannis.

PSD nu reuşeşte cu nici un chip să transforme creşterea economică în creşterea veniturilor

El a susţinut că guvernarea PSD nu reuşeşte „în niciun chip să transforme creşterea economică în creşterea veniturilor”.

Şeful statului a dat exemplul anului 2017 când s-a înregistrat o creştere de peste 7%, însă a subliniat că veniturile nu au crescut în proporţie cu economia, ci, dimpotrivă, acestea au fost cu 3 miliarde mai mici decât programul propriu al PSD.

Venituri sub ţintă

De asemenea, el a indicat că pe primul trimestru al anului 2018 veniturile totale sunt cu aproape 5% sub programul bugetar trimestrial, adică sunt sub valoarea programată de Guvern.

„Aici apar noi şi noi veşti proaste. Veniturile fiscale, acestea ar fi trebuit să crească pe măsură ce a crescut economia, dar nu, ele nu numai că nu au atins cota programată şi aici s-a ratat ţinta programată cu 5%, nu, sunt mai mici decât cele din trimestrul I 2017. Şi aici avem o nouă contraperformanţă a PSD-ului: de la momentul crizei economice din ultimii nouă ani este prima dată când veniturile fiscale au scăzut faţă de anul anterior”, a menţionat preşedintele Iohannis.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri