Caută
Close this search box.

Meleșcanu, împotriva propunerii lui Dragnea care priveşte desecretizarea documentelor legate de mutarea ambasadei la Ierusalim

Teodor Meleșcanu, ministrul de Externe, afirmă că nu sprijină desecretizarea memorandumului privind mutarea Ambasadei României în Israel de la Tel Aviv la Ierusalim, aşa cum a propus Liviu Dragnea, cel care conduce de fapt Guvernul României.

„A fost o idee. Eu, personal, nu sprijin inițiativa, dar, sigur, e o hotărâre pe care o va lua guvernul, doamna prim-ministru”, a declarat Teodor Meleșcanu. Potrivit acestuia, „în cel mult o lună” va fi gata evaluarea privind oportunitatea mutării reprezentanței diplomatice la Ierusalim, a spus Teodor Meleşanu, conform Digi24.

„Am abordat, în primul rând, problemele de securitate, acum lucrăm în Ministerul de Externe la problemele juridice pe care le implică o asemene decizie și, în paralel, am solicitate de ministerele cu activități economice o evaluare și din partea lor. După care ne vom întâlni și vom face materialul ca atare”, a precizat Meleşanu

Noi am invitat Administrația Prezidențială să participe la aceste întâlniri pe care le facem”, a mai spus Teodor Meleșcanu. Potrivit acestuia, reprezentanții Președinției nu au venit la discuții, dar că, probabil, vor exprima un punct de vedere după ce va fi gata evaluarea, a mai spus ministrul de Exterene.

Controversatul memorandum privind mutarea Ambasadei României din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim ar putea desecretizat. Propunerea a fost făcută de Liviu Dragnea, liderul PSD.

„Am discutat, într-adevăr, în Biroul Național Permanent. Domnul președinte Dragnea a pus această problemă s-o studiem. Și, dacă se poate face, cred că ar fi bine să știe tot poporul ce discutăm în guvern, că nu e nicio problemă, n-avem secrete. Vorbim de România, nu de persoane sau de grupuri politice”, a declarat vicepremierul Paul Stănescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri