Caută
Close this search box.

Ministrul Sănătății, întâlnire cu sindicaliștii. Propunerile de modificări salariale au fost înaintate premierului

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a anunţat miercuri, după întâlnirea cu sindicaliştii, că propunerile referitoare la modificările salariale vor fi înaintate premierului Viorica Dăncilă.

„Este vorba despre nişte propuneri pe care sindicatele le-au făcut pentru a rezolva problemele salarizării din acest an, propuneri pe care o să le prezint doamnei prim-ministru în cursul zilei de astăzi. Propunerile sunt aproximativ aceleaşi care au fost făcute după mitingul din Piaţa Victoriei, (…) propuneri pe care le analizăm, o să le propun doamnei prim-ministru”, a declarat Sorina Pintea, citată de Agerpres.

Preşedintele SANITAS, Leonard Bărăscu, a susţinut necesitatea modificării Legii salarizării.

„Până la urmă, esenţa este că trebuie să ajungem la modificarea legii, pentru că nu putem să facem ceea ce ne-am propus fără această modificare a legii. În ce sens, cum şi în ce criterii şi ce calcule se vor face în continuare rămâne ca doamna premier care a făcut propunerea, ca şi managerii cu care s-a întâlnit să găsească soluţii, numai că soluţiile lor coroborate cu ale noastre duc în acelaşi punct – modificarea legii”, a afirmat Bărăscu.

El a spus că deocamdată programul anunţat pentru proteste rămâne valabil.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri