Caută
Close this search box.

Nicolae Manolescu nu poate fi preşedintele USR. Reacţia Uniunii Scriitorilor

Nicolae Manolescu nu mai poate ocupa funcții publice, drept urmare Uniunea Scriitorilor ar putea rămâne fără şef.

FOTO: RTV.net

Criticul literar Nicolae Manolescu, președintele Uniunii Scriitorilor din România, nu mai poate ocupa funcții publice, conform Deciziei nr. 1811 din 7 mai 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, susţine evz.ro.

Înalta Curte a admis recursul declarat de Agenţia Naţională de Integritate împotriva sentinţei nr. 2811 din data de 2 noiembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

ÎCCJ a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe. De asemenea, ÎCCJ a respins recursul incident declarat de Nicolae Manolescu Apolzan, ca rămas fără obiect, potrivit evz.ro. Definitivă.

În concluzie, în acest moment Nicolae Manolescu nu poate ocupa funcții publice, rămânând în vigoare, până la rejudecare, decizia ANI privind incompatibilitatea președintelui USR cu vreo funcție publică.

„În anul 2009, Manolescu-Apolzan Nicolae a realizat venituri salariale în cuantum de 664.492,62 lei, iar modificările patrimoniale intervenite în aceeași perioadă au fost în cuantum de 991.389 lei, rezultând o diferență nejustificată de 326.896,38 ei (aprox. 77.832 Euro)”, potrivit ANI.

USR susţine că informaţiile prejudiciază imaginea insituţiei

Uniunea Scriitorilor a reacţioneat, susţinând că articolul conţine informaţii neconforme cu realitatea.

„Prin Ordonanţa nr. 2/13.02.2015, Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, constatând inexistenţa unei diferenţe între veniturile şi cheltuielile dlui Nicolae Manolescu, a dispus, în temeiul art. 104 lit. b) din Legea nr. 1 15/1996, clasarea cauzei cu care fusese sesizată de Agenţia Naţională
de Integritate. (…)

De vreme ce s-a dispus clasarea cauzei, fără să se stabilească vreo incompatibilitate ori să se dispună vreo sancţiune, iar Ordonanţa prin care s-a
clasat cauza nu este anulată, producând efecte, susţinerile din cuprinsul articolului sunt nereale.

Pretinsa „Decizie ANI privind incompatibilitatea preşedintelui USR cu vreo funcţie publică ”nu există, ceea ce a fost întocmit de către ANI fiind un raport de
evaluare, prin care a fost sesizată Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Bucureşti”, susţine USR în dreptul la replică.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri