Caută
Close this search box.

PNL a sesizat CCR privind înfiinţarea Comisiei speciale pentru legile siguranţei naţionale

ccr

Grupul parlamentar al PNL din Camera Deputaţilor a depus sesizarea de neconstituţionalitate în privinţa hotărârii Parlamentului de înfiinţare a Comisiei speciale pentru legile securităţii naţionale, se arată într-un comunicat al Partidului Naţional Liberal, potrivit Agerpres.

ccr

„Între considerentele sesizate Curţii Constituţionale se numără lipsa de claritate şi precizie a obiectivului definit al comisiei speciale, fapt care generează impredictibilitate cu privire la procedura de legiferare, restrângerea competenţelor prevăzute comisiilor parlamentare permanente de a dezbate proiecte din domeniul de analiză alocat acestora, generarea unei neclarităţi asupra ordinii de sesizare a camerelor Parlamentului, încălcarea prevederilor constituţionale privitoare la iniţierea propunerilor legislative, îngrădirea accesului mass-media la lucrările comisiei speciale”, se spune în comunicat.

În documentul trimis la CCR, Grupul parlamentar al PNL a precizat că a formulat această sesizare de neconstituţionalitate a hotărârii Parlamentului nr. 19 din 18 aprilie 2018 pentru constituirea Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului privind analizarea şi actualizarea cadrului normativ cu incidenţă în domeniul securităţii naţionale, pe care o consideră neconformă cu art. 1 alin. (5), art. 31, art. 61, art. 64 alin. (4), art. 68 şi art. 74 alin. (1) şi (4) din Constituţie, din mai multe motive.

În ceea ce priveşte admisibilitatea sesizării de neconstituţionalitate, în sesizare se arată că hotărârea Parlamentului vizează aspecte ce ţin de organizarea şi funcţionarea unei autorităţi de rang constituţional şi „afectează valorile, regulile şi principiile constituţionale” stabilite de art. 1 alin. (5) şi art. 64 alin. (4) din Constituţie.

Totodată, se susţine că hotărârea Parlamentului încalcă art. 1 alin. (5) raportat la art. 64 alin. (4) din Constituţie.

„Nu rezultă cu claritate şi precizie care este rolul acestei Comisii speciale prin raportare la rolul comisiilor permanente ale celor două Camere cu atribuţii în domeniul actelor normative cu incidenţă asupra domeniului securităţii naţionale, prin raportare la comisiile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, în special cele de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională”, se precizează în sesizare.

Conform sursei citate, lipsa de claritate şi precizie a acestui scop prin raportare la celelalte obiective ale Comisiei speciale generează „impredictibilitate cu privire la procedura ulterioară de legiferare pe care trebuie să o urmeze cele două Camere”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri