Caută
Close this search box.

Pumfi, închide ochii. Lasă-i să moară proşti

pumfi

În postarea Lucian Pintilie a murit. De ce trag clopotele, monşer? De frânghie!, am comis o eroare. Pumfi s-a trezit din somn şi un înger mi-a spus că nu poate să doarmă. Aşa că scriu ceste lucruri mărunte.

I.L. Caragiale este complex, în aparenta sa simplitate. Lucian Pintilie, la fel. Atunci când a comis-o cu „De ce trag clopotele, Mitică?”, l-a citit pe Caragiale şi pe muchie. Probabil.

A scrie despre astfel de lucruri şi a da referinţe despre astfel de lucruri este o întreprindere plină de capcane. Uneori, vrei să dai un citat şi dai cu bota-n baltă. Dar, atunci când o faci, trebuie să ai bărbăţia să faci o reverenţă în faţa maeştrilor.

Iniţial, în titlul la postarea pomenită, am scris „De ce trag clopotele, monşer? De frânghie!” între ghilimele, ca şi cum ar fi fost un citat. În finalul filmului la care face referire citatul incorect, scriptul corect al scenariului este astfel:

De ce trag clopotele, Mitică? De frânghie, monşer!

Personajul lui Caragiale, Mitică, este un tip cam simplu, dar numai în aparenţă, dar pe care Nenea Iancu îl înnobilează sedimentar, prin mici crochiuri sub formă de dialog, cu diferite calităţi.

Unul dintre aceste dialoguri memorabile este:

De ce trage clopotele, Mitică?
De frânghie, monşer.

Nu este o greşeală de acord la Caragiale. Cineva trage clopotele. Iar Mitică, hâtru, subtil, îi răspunde la propriu la întrebarea care era la figurat, adică „de ce trage clopotarul clopotele, ce s-a întâmplat, ce anunţă el?”.

A analiza, ca şi a jongla cu aceste aparent simple chestiuni de la Caragiale este în realitate la fel de dificil cu a face analiză gramaticală fie şi pe prima frază din „Amintiri din copilărie„, de Ion Creangă:

Stau câteodată și-mi aduc aminte ce vremi și ce oameni mai erau în părțile noastre pe când începusem și eu, drăgăliță-Doamne, a mă ridica băiețaș la casa părinților mei, în satul Humulești, din târg drept peste apa Neamțului; sat mare și vesel, împărțit în trei părți, care se țin tot de una: Vatra satului, Delenii și Bejenii.

Revenind, în Caragiale e „De ce trage clopotele […]”, iar în filmul lui Lucian Pintilie avem o parafrază la Caragiale, „de ce trag clopotele […]”. Marele Lucian Pintilie, probabil, alături de Liviu Ciulei cel mai mare regizor român de teatru şi film pe care l-am avut până acum, jonglează, parafrazând subtil.

Scopurile filmului său (unul dintre cele trei mari filme, celelalte fiind, după părerea noastră, „Reconstituirea” şi „Balanţa”) sunt diferite de intenţiile caragialeşti.

Scopurile noastre au fost şi mai simple: să omagiem memoria unui uriaş, pe care contemporanii săi ticăloşi nu l-au înţeles şi pe care l-au fugărit peste mapamond, cu cinism, cu turpitudine. Să ne fie iertată inexactitatea. Cu voia cititorului acestor rânduri, îl rugăm să accepte că şi la noi a fost tot o parafrază.

Maestre, lasă-i să moară proşti pe cei astfel. Acum, putem trage cortina şi ne putem uita mereu la marile dumitale creaţii. Poate vom pricepe câte ceva, noi, muritorii de rând.

Dora! Dora, nu fugi, te rog.
Încet, încet vă dați jos, mergeți spre microbuz.
Intră-n stânga! Mai, mai, mai, mai, stai acolo!
Așa, încet, încet.
Să vină niște oameni spre trăsură, să vină oamenii spre trăsură, vă rog! Spre trăsură! Înaintați spre trăsură, pe partea dreaptă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri