Urmare a organizării manifestațiilor neautorizate cu două zile înainte de investirea lui Vladimir Putin, principalul său oponent, Alexei Navalny, a fost chemat în instanță. Acesta va apărea astăzi la un tribunal din Moscova după ce a fost arestat pe 5 mai, împreună cu alți peste 1500 de manifestanți. Alexei Navalny este acuzat pentru două infracțiuni: organizarea unei demonstrații neautorizate și nesupunere față de forțele de ordine. Conform legislației ruse, în cazul acestor acuzații el se va confrunta cu o sentință de închisoare de o lună pentru fiecare.
Optimist și relaxat, Alexei Navalny a afirmat ironic reporterilor înainte de intrarea în tribunal „Așteptările mele sunt cele mai fericite și mai minunate”.
Acțiunile lui Navalny
Alexei Navalny, 41 de ani, a amplificat în ultimele luni acțiunile sale de opoziție împotriva lui Vladimir Putin, el a declarat neeligibile alegerile prezidențiale din 18 martie, câștigate fără surprize de Putin, Navalny anticipând înainte de desfășurarea acestora victoria majoritară într-un singur tur al alegerilor de către actualul președinte
Sub sloganul „El nu este țarul nostru”, adversarul politic a lui Putin a chemat pe 5 mai pe toți susținătorii săi pe străzi și mii de oameni s-au adunat în mai multe orașe din întreaga țară. În Moscova, au izbucnit ciocniri între protestatarii opoziției și forțele de ordine. Poliția a folosit forța pentru a dispersa protestatarii
Alexei Navalny fusese chiar arestat la scurt timp după sosirea sa la demonstrația de la Moscova, sub strigătele mulțimii. Ultimul său arest este la sfârșitul lunii februarie, după o demonstrație similară din ianuarie, fără a conduce la un proces sau condamnare. „În ultima vreme, procesele pentru demonstrații se desfășoară într-un mod ciudat”, a declarat el vineri, adăugând că nu a înțeles „strategia” autorităților ruse.
În octombrie, Alexei Navalny a fost condamnat la 20 de zile de detenție pentru că solicita demonstrații neautorizate.
Influență și Popularitate
Alexei Navalny se bucură de o mare popularitate în rândul tinerilor ruși, iar evenimentele sale au mobilizat mulți adolescenți. Potrivit organizației OVD-Info, care este specializată în monitorizarea arestărilor, cel puțin 170 de minori au fost arestați sâmbătă în timpul demonstrației anti-Kremlin.
Foarte prezent pe rețelele sociale, Alexei Navalny a denunțat puternic blocarea mesajului de poștă electronică (Telegram), comandat în aprilie de către autoritățile ruse. La 30 aprilie, Navalny a organizat o manifestație cu aproximativ 8 000 de ruși împotriva întăririi supravegherii pe internet.
Sursa AFP