Caută
Close this search box.

Simona Halep revine după primul set și urcă spre finala Roland Garros

Așa cum era și normal, Simona Halep, numărul 1 WTA, s-a impus miercuri după amiază în fața jucătoarei americance Alison Riske (105 WTA), câștigând cu 2-6, 6-1, 6-1, în cel mai amânat meci (trei zile !) al primului tur al turneului de Grand Slam de la Roland Garros, unde la ediția anterioarpă a ajuns până în finală. De fapt, rezultatul real al trebui să fie cel din ultimele două seturi, 6-1, 6-1 în favoarea Simonei, care a avut nevoie de un set pierdut pentru a-și putea intra în ritm. Și pentru a începe, abia acum, marele drum către finala (și a) ediției 2018.

Cum bine se știe, câștigătoarea total neașteptată de atunci, letona Jelena Ostaoenko, a fost deja eliminată la actuala ediție, încă din primul tur.

În turul doi, Simona va întâlni tot o americancă, Taylor Townsend, locul 72 mondial, pe care o conduce cu 1-0 la întâlniri directe.

Cele două jucătoare s-au mai întâlnit o singură dată, în 2017, la Cincinnati, când s-a Simona Halep a câștigat fără probleme, 6-4, 6-1, tot în turul doi. Asta nu înseamnă că meciul de joi va fi unul ușor. (foto DigiSport)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri