Caută
Close this search box.

Tăriceanu, achitat în dosarul în care e acuzat de mărturie mincinoasă. Decizia nu este definitivă

Călin Popescu-Tăriceanu, preşedintele Senatului, a fost achitat azi de judecătorii Înaltei Curţi în dosarul în care este acuzat mărturie mincinoasă.

Instanţa a decis schimbarea încadrării juridice din mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului în cea de mărturie mincinoasă. Decizia nu este însă definitivă.

La ultimul termen de judecată, procurorii DNA au cerut o pedeapsă de trei de închisoare cu executare pentru Călin Popescu-Tăriceanu, susţinând, în faţa instanţei, că preşedintele Senatului, la fiecare ocazie, a făcut totală abstracţie de faptul că acuzaţiile sunt probate temeinic, iar într-un „act de totală aroganţă” a venit cu tot felul de probe sau justificări pentru menţinerea propriei versiuni a relatărilor, ei considerând că acesta a avut „apărări puerile, nedemne de pregătirea superioară„, conform Agerpres.

De asemenea, anchetatorul a arătat că „obligaţia de a fi onest îi este total străină lui Călin Popescu-Tăriceanu”.

„Impactul social produs de o astfel de faptă”

„Aşadar, apreciem că, dincolo de orice dubiu, rezultă săvârşirea faptei, astfel că cerem condamnarea sa la pedeapsa de trei ani de închisoare cu executare. Doar aşa se poate corecta comportamentul şi asigurarea rolului pedepsei. La stabilirea pedepsei şi cuantum aveţi în vedere complexitatea faptei şi impactul social produs de o astfel de faptă săvârşită de către un fost prim-ministru„, a spus reprezentantul DNA.

La rândul său, avocatul lui Călin Popescu-Tăriceanu le-a cerut magistraţilor să excludă procesele-verbale emise în baza mandatelor pe siguranţă naţională din perioada 2008 – 2014, precizând că nu au ”relevanţă şi fundament”.

Apărătorul a mai arătat că fapta de care este acuzat clientul său nu se bazează pe probe.

Tot atunci, atât reprezentantul DNA, cât şi avocatul lui Călin Popescu-Tăriceanu au solicitat instanţei schimbarea încadrării juridice, şi anume menţinerea doar a infracţiunii de mărturie mincinoasă şi eliminarea celei de favorizare a făptuitorului.

În ultimul cuvânt, preşedintele Senatului a afirmat că acuzaţiile pe care i le aduc procurorii DNA „se bazează pe mistificări şi contradicţii grave”.

„Mă consider nevinovat”

„Toate declaraţiile pe care le-am făcut au fost făcute sincer, cu bună-credinţă. Mă consider nevinovat şi nu am dorit să îngreunez cercetarea penală sau tragerea la răspundere a inculpaţilor. Acuzaţiile se bazează pe mistificări şi contradicţii grave. (…) Am detaliat şi în ce a constat legătura cu Dan Andronic şi durata şi în ceea ce îl priveşte pe Tal Silberstein. Este un proces de intenţie şi se doreşte cu totul şi cu totul altceva decât scoaterea la lumină a adevărului. (…) Se fac foarte multe broderii şi supoziţii, care unele dintre ele nu se găsesc astăzi în rechizitoriu”, a declarat Tăriceanu.

Călin Popescu-Tăriceanu a fost trimis în judecată de DNA pe 7 iulie 2016 pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului.

Conform DNA, în cadrul actelor de cercetare privind retrocedarea nelegală a unei suprafeţe din pădurea Snagov şi a Fermei Băneasa, Tăriceanu a făcut, sub jurământ, la data de 15 aprilie 2016, declaraţii necorespunzătoare adevărului cu privire la aspecte esenţiale ale cauzei asupra cărora a fost întrebat şi nu a spus tot ce ştie în legătură cu împrejurări esenţiale, urmărind prin aceasta împiedicarea/îngreunarea tragerii la răspundere penală a inculpaţilor cercetaţi în dosarul trimis în judecată

2 răspunsuri

  1. cum zice si proverbul” lenesul mai mult alearga si hotul mai mult pagubeste”…deci cam ce a furat, a trebuit sa dea spagi la asa-zisii judecatori, tocmai pentru asta ofteaza , pentru ca l-a costat enorm…Pana la urma, cu ceva tot il vor priponi, a facut prea multe talharii, ca-macar una- sa nu-i iese prin ochi…

  2. De ce oare a mers el cot la cot, alături de PSD și Dragnea in lupta pentru dărâmarea justiției, pentru desființarea ei ca pilon al democrației in Romania? A fost condamnat Patriciu, dar soarta a vrut cu el altceva, a fost condamnat SRS-ul și a executat, iar el, basma curată. Hai, fugi de-aici domnule! Un mai mare hoț în viața politică a României, mai rar. A evoluat pe calea masonica, după care a cotit-o către „alte zări, de soare pline„. Și-a manevrat averile prin divorțuri mascate, iar acum „soarta” îl vrea „achitat”. Măi, să fie! Sper să nu scape, că altfel, achitarea lui este o victorie (încă una) a CORUPȚIEI asupra JUSTIȚIEI și începutul marii căderi, care demonstrează care este (și a fost de la bun început) scopul aceste „revoluții” în justiția română: subordonarea ei definitiva politicului si transformarea in „fărașul” cu care se scoate „gunoiul” din politică, albindu-se astfel fețele preacinstiților „dregători”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri