Caută
Close this search box.

Ultimele pregătiri. La Ierusalim se pun la punct ultimele detalii pentru deschiderea ambasadei SUA

În Israel au loc ultimele pregătiri pentru deschiderea ambasadei SUA la Ierusalim care va fi deschisă pe 14 mai. Astfel, au fost amplasate primele semne care indică direcția noii ambasade „Ambasada Statelor Unite ale Americii” în ebraică, arabă și engleză, informează AFP.

Decizia de recunoaștere a Ierusalimului drept ambasadă a Israelului a fost anunțată pe 6 decembrie 2017 de Donald Trump și în aceeași zi a anunțat și transferul ambasadei care în prezent de află la Tel Aviv. Această decizie a președintelui american este considerată istorică de Israel dar condamnată de comunitatea internațională.

Ambasada va fi inaugurată pe 14 mai pentru a coincide cu aniversarea a 70 de ani de la crearea Statului Israel. Complexul ambasadei va fi unul de dimensiuni mici, urmând să găzduiască doar consulatul SUA preconizându-se extinderea acesteia dar prezintă o perspectivă de lungă durată.

Decizia lui Donald Trump a încântat pe israelieni dar i-a întristat pe palestinieni care vor Ierusalimul de Est drept capitala statului la care aspiră. Problema Ierusalimului continuând să rămână una dintre cele mai spinoase dintre conflictele israelo-palestiniene.

Încântarea israelienilor se regăsește în afirmațiile primarului Ierusalimului, Nir Barkat: „Acesta nu este un vis, ci o realitate (…), Ierusalimul este capitala veșnică a poporului evreu, iar lumea începe să recunoască această realitate”.

Israel consideră decizia președintelui american drept întârzierea recunoașterii unei realități istorice. În același timp, pentru conducerea palestiniană, aceasta reprezintă punctul culminant al părtășiei pro-israeliene a administrației Trump. Oficialitățile palestiniene cer corpurilor diplomatice să boicoteze inaugurarea ambasadei SUA la Ierusalim.

Din cele 193 de țări care alcătuiesc Adunarea Generală a ONU, 128 au votat la sfârșitul lunii decembrie cu privire la o rezoluție care condamnă decizia SUA, inclusiv aliații americani precum Franța și Regatul Unit. Doar șapte țări mici, inclusiv Guatemala, s-au aliniat cu Washingtonul. Președintele Guatemalei Jimmy Morales este anunțat pe 16 mai la Ierusalim pentru transferul ambasadei țării sale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri