Caută
Close this search box.

Un savant român a murit la Paris

Pierre Hassner, născut în România, expert francez în relaţii internaţionale şi gânditor împotriva violenţei, războiului şi totalitarismului, a murit la 26 mai 2018, la Paris, a anunţat Institutul de Studii Politice din Paris, citat de AFP.

Pierre Hassner s-a născut la Bucureşti, în 1933, într-o familie de evrei care au trecut la catolicism pentru a se proteja de persecuţiile din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, potrivit Agerpres. În 1948, a emigrat la Paris, unde a urmat cursurile Şcolii Normale Superioare (ENS), între 1952-1955, conform www.sciencespo.fr, înainte de a absolvi filosofia în 1955. Ulterior, a absolvit Universitatea din Chicago şi Sciences Po (institut de studii politice din Paris). Considerat urmaş al filosofului şi politologului francez Raymond Aron, al cărui elev a fost, şi al gânditoarei germane Hannah Arendt, Pierre Hassner a format generaţii de studenţi la Sciences Po (ştiinţe politice), unde a predat între 1964 şi 2003, dar şi în alte universităţi din întreaga lume – Universitatea din Chicago (1998), Universitatea Harvard (2000), Institutul de Înalte Studii Internaţionale din Geneva (2004-2005), Universitatea din Quebec la Montreal (UQAM) (2007) şi Colegiul Claremont Mckenna, California (2009). A lucrat la CERI (Centrul de Studii şi Cercetări Internaţionale) din 1959, ca cercetător, apoi ca director de cercetare emerit, iar după pensionare a devenit cercetător asociat. Membru al Academiei Americane de Arte şi Ştiinţe, Pierre Hassner a primit Premiul Alexis de Tocqueville, în 2003, şi a devenit Doctor Honoris Causa al UQAM, în 2008. Dintre lucrările sale menţionăm „La Revanche des passions: métamorphoses de la violence et crises du politique” (2015).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri