Caută
Close this search box.

Polițiștii și militarii vor primi case gratuite, în rate, de la stat

mai

Cadrele militare, dar și polițiștii aflați la prima numire în funcție sau nevoiți să se mute în interes de serviciu și care contractează un credit imobiliar sau ipotecar vor putea beneficia de plata parțială sau chiar totală a ratei împrumutului, se arată într-un proiect de act normativ care urmează să fie votat de Senat, acesta fiind propus pentru adoptare.

Documentul deja a trecut de votul deputaților, astfel că sunt șanse mari să ajungă să se aplice în practică, potrivit avocat.net.

Concret, polițiștii și cadrele militare care au fost numite în prima funcție sau care au fost mutate în interes de serviciu într-o altă localitate decât cea de domiciliu, nici soțul sau soția nu dețin o locuință în acea localitate, cărora nu li se poate asigura un spațiu de locuit corespunzător și care au contractat un credit ipotecar sau imobiliar vor primi o compensație pentru plata ratei sau a unei fracțiuni din rata împrumutului contractat. Această compensație lunară se acordă pe o perioadă ce nu poate depăși durata de derulare a creditului și doar pentru o singură locuință achiziționată pe timpul carierei.

Cadrele militare vor putea beneficia de aceasă măsură, conform propunerii legislative, și în cazul în care sunt mutate într-o garnizoană din localitatea de domiciliu, dar nu dețin, nici ele și nici soțul/soția acestora, o locuință proprietate personală în această localitate.

În prezent, militarii și polițiștii mutați în interesul serviciului în altă localitate decât cea în care își au domiciliul sau sunt la prima numire în funcție și nu au o locuință în orașul în care s-au mutat primesc o compensație pentru plata chiriei.

Propunerea este motivată de inițiatorii proiectului prin faptul că toate modalitățile de recompensare a polițiștilor și militarilor au “menirea de a recompensa aceste cadre în considerarea obligațiilor deosebite care le revin, în vederea loializării față de instituțiile în care își desfășoară activitatea, față de valorile și principiile statului român și ale Uniunii Europene, în spiritul unei deserviri cât mai competente și adecvate a beneficiarului activității lor, cetățeanul”.

Un răspuns

  1. da ce paula mea fac aceste persoane (politia si armata)ori sunt cu doua perechi de coaie de nu pot sa stea in chirieca si oricare muncitor care spre deosebire de ei asta chiar produc.Daca pina acuma au putut sta si fara aceste facilitati,au si ei salarii ca si oricare muncitordesi nu le merita,ca doar trindavesc.Vau demonstrat ucrainieni,fara politie,jandarmerie sau boctari,si se descurca f. binepersoanele fizice (cetateni )fac totsi e mult mai bine.In momentulin care se angajeaza politisti atentia cetateANULUI SCADE IAR POLITAIU NU FACE PREA MULTA BRINZA INAFARA DE A INCASA NISTE BANI DE LA CETATEENISI SE CRED DUMNEZEI,EI ISI FAC LEGEA ,EI FAC RAPOARTE CUM VREAU,MAI MULT MINCINOASE DACA NU I FAVORIZEZI CU MITA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri