Caută
Close this search box.

Dragnea atacă frontal partenerii din NATO și din UE ai Românei: Au încurajat şi au finanţat acest stat paralel și sistem odios

Liviu Dragnea, liderul PSD, a făcut o afirmație care va stârni multre controverse. El aspus, la Antena 3, că partenerii noştri străini au „încurajat şi parţial au finanţat acest stat paralel şi acest sistem odios„.

Liviu Dragnea, la Antena3, după mitingul PSD de sâmbătă: „…A fost o descărcare. Am făcut acest miting împotriva sistemului securist patronat de Iohannis, beneficiarul acestui regim. În al doilea rând, am fost provocaţi şi am hotărât să ieşim. Acesta a fost mitingul mic. Următorul miting va fi unul uriaş, într-o altă locaţie, căci oamenii nu mai încap acolo. Le-am arătat ce înseamnă un miting de câteva sute de mii. În al treilea rând am avertizat populaţia că mâna statului paralel poate ajunge la oricine dintre noi”.

Apoi, Dragnea s-a referit la partenerii noștri din NATO și UE.

„De asemenea, am vrut să arătăm şi partenerilor noştri străini, pentru că, după Revoluţie, toţi partenerii noştri, NATO, UE ne-au spus şi ne-au promis că o să ne înveţe democraţia pentru că noi nu o ştiam. Venind din comunism, noi trebuia să învăţăm democraţia de la dumnealor. Eu zic că ar trebui să-şi asume toţi partenerii noştri străini această responsabilitate că au încurajat şi parţial au finanţat acest stat paralel şi acest sistem odios„, a afirmat Liviu Dragnea la Antena3, citat de News.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri