Caută
Close this search box.

Lovitură de teatru: Principele Nicolae o vrea naşă de cununie pe Principesa Margareta

Principele Nicolae, care se va căsători religios în septembrie cu Alina Binder, a dezbăluit că i-a adresat o scrisoare Custodelui Coroanei, Margareta, în care a întrebat-o pe mătuşa sa dacă acceptă să-i fie naşă la nuntă.

FOTO: casa-regala.blogspot.ro

„Săptămâna trecută am scris o scrisoare către mătuşa mea, principesa Margareta, şi am întrebat-o dacă ne-ar face onoarea să fie naşa şi unchiul meu (principele Radu n.r.) să fie naşul nostru la nuntă. Aştept un răspuns acum. Sper că vor accepta. Ar fi o mare onoare pentru noi şi o să fim foarte fericiţi dacă ei vor accepta. Şi toată familia”, a afirmat nepotul regelui Mihai, potrivit Agerpres.

Principele Nicolae a precizat că nunta va avea loc pe 30 septembrie la Sinaia, cununia religioasă urmând să fie oficiată la biserica Sf. Ilie.

Nicolae Medforth – Mills a precizat că va avea invitaţi la nuntă din 13 ţări, printre care ambasadori şi membri ai unor familii regale.

„Avem prieteni de peste tot din lume, cred că din 13 ţări, şi o să avem ambasadori, personalităţi din corpul diplomatic şi familiile regale”, a spus acesta.

„Este un moment foarte fericit pentru noi şi abia aşteptăm să sărbătorim împreună cu familia şi prietenii noştri”, a declarat Principele Nicolae.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri