Ministerul Culturii și Identității Naționale, Ministerul Afacerilor Externe, Institutul Cultural Român și Uniunea Arhitecților din România anunță participarea la cea de-a 16-a ediție a Expoziției Internaționale de Arhitectură – la Biennale di Venezia cu proiectul Mnemonics, care propune un răspuns la tema concursului într-o cheie contemporană și face o radiografie optimistă a spațiului public al orașului românesc pe care societatea l-a văzut transformându-se generații la rând. Bienala de Arhitectură de la Veneția este un eveniment internațional de mare prestigiu ce ilustrează un dialog cultural de mare amploare între țările lumii. Acesta se va desfășoară până la 25 noiembrie2018.
FREESPACE. „Tema celei de-a 16-a ediții a Expoziției Internaționale de Arhitectură – la Biennale di Venezia, lansată de curatorii Yvonne Farrell și Shelley McNamara – „Freespace“, reprezintă generozitatea spiritului și acel sens al umanității pe care arhitectura îl găzduiește în centrul propriei sale agende, concentrându-și atenția asupra calității spațiului însuși. „Freespace” încurajează reexaminarea modului nostru de a gândi, noile modalități de a vedea lumea, de a inventa soluții prin care arhitectura să furnizeze o stare de bine și demnitate fiecărui cetățean de pe această fragilă planetă. Prin tema „Freespace“, Bienala de Arhitectură 2018 va prezenta publicului exemple, va propune elemente – construite sau neconstruite – de lucrări care exemplifică acele calități ale arhitecturii care includ modelarea, bogăția materialității suprafețelor, orchestrarea și dispunerea mișcării, relevând forța și frumusețea intrinsecă a arhitecturii.
MNEMONICS – MEMORIILE COLECTIVE NE DEFINESC TERITORIUL. Proiectul Mnemonics pune în discuție funcția social-culturală a spațiului liber al orașelor românești. Conceptul Mnemonics, într-o abordare scenografică, descrie un vast teritoriu al libertății mai multor generații din România – libertatea de mișcare, libertatea intenției și a imaginației, libertatea reaccesării amintirilor copilăriei și a reaproprierii aspectelor sale ludice maturității. Proiectul este conceput și dezvoltat de către o echipă pluridisciplinară de arhitecți și artiști vizuali, înscriindu-se în acest demers următorii: Romeo CUC (coordonator), Mihai GHEORGHE (art director), Irina Petra GUDANĂ (comunicare), Roxana POP (graphic design), Raluca SABĂU (design), Vlad TOMEI (copywriter).
Conceptul Mnemonics face referire la tehnica antică de colectare a amintirilor, ars memoriae, bazându-se pe relația gândurilor cu suportul lor vizual investit cu semnificație, imposibil de uitat. Capacitatea spațiului de a genera amintiri puternice rămâne provocarea supremă a arhitecturii și face ca emoția unei povești să poată fi reaccesată la nivel mental la nesfârșit.
Tema spațiului liber invită la reflecție, la căutarea unui fir imaginar ce unește, după acest criteriu, într-o imagine, momente diferite ale unui spațiu reprezentativ pentru lumea orașului românesc și a societății care l-a văzut transformându-se. În încercarea de a testa nuanțe ale acestei teme și de a căuta proiecția sa în mediul urban, expozițiile se apleacă asupra căutării unui teritoriu al libertății intenției, intuind un spațiu de o generozitate pe care numai lipsa de reguli și sarcini o garantează. Astfel, imaginea libertății de apropriere a unui spațiu gratuit prin joc rămâne pentru copiii ultimelor decenii ale istoriei României o piesă puternică a unei mnemotehnici ce ține amintirile copilăriei vii – prieteni, jocuri, accidente, întâmplări, scara blocului și cheia atârnată la gât. Cum în a doua jumătate a secolului al XX-lea multe localități mici și mari din România au cunoscut un ritm accelerat al urbanizării, această creștere a avut ca rezultat un spațiu interstițial al țesutului urban nou care, lăsat în planul îndepărtat al priorităților dezvoltării, a revenit locuitorilor din proximitatea lui.
În memoria colectivă a generațiilor ultimelor decenii din România, acest fapt se înscrie într-un imaginarium comun generat de evoluția urbanismului liber care a rezervat locuitorilor orașului un spațiu gratuit pe care nu îl revendică nimeni dar care aparține tuturor. Dincolo de vocabularul arhitectural și plastica ce diferă de la un oraș la altul, in România, imaginea iconică universală a spațiului dintre blocuri rămâne cea a copiilor jucându-se sub ochii părinților și bunicilor, construind liberi lumi invizibile într-un loc gol.
Felul în care un om evoluează de la a fi copil cu preocupare pentru joc și joacă, la a fi adult cu preocupare pentru persoana sa și a celor din comunitatea lui, reprezintă un ciclu fascinant al vieții din care arhitectura și urbanismul, împreună cu disciplinele conexe (artă, sociologie și antropologie, istorie ș.a.m.d.), învață constant întrucât acesta este un teritoriu de infinite posibilități. Creativitatea jocului și nemărginirea imaginației umane oferă șansa ca, făcând arc peste timp, să înțelegem felul în care locurile prețioase din amintirea noastră au puterea de a duce mai departe idei favorabile în fuziunea cu generațiile care vin, în întâlnirile transculturale și în formarea relațiilor intra- și intercomunitare. Spațiul dintre blocurile orașelor din România primește reacții contemporane la nivelul profesiei de arhitectură, la nivelul comunităților, la nivel educațional, ca promisiune pentru un scenariu de viitor legat de spațiul public și modul în care acesta poate fi utilizat, de relația dintre intim și public și filtrele specifice dintre acestea, de joc, de viață în spațiul urban și modul de raportare al comunității la acesta. Astfel, spațiul liber dintre blocuri rămâne martor la jocul unui cerc închis dat de o generație ce o succede pe alta într-o înlănțuire de revendicări temporale, periodice ale acestei scenografii.
