Caută
Close this search box.

Sondaj care dă frisoane politicienilor: PSD, pe linia de plutire, PNL pierde procente, iar partidul lui Cioloș intră în Parlament

pnl

Ultimul sondaj dat publicității de SOCIOPOL relevă faptul că PNL se află în cădere liberă, PSD a reușit să se repoziționeze față de propriul electorat, iar partidul lui Dacian Cioloș va intra în Parlament.

Principalul partid de guvernământ a atins iar pragul psihologic de 40% în sondaje, în timp ce principalul partid de opoziție, PNL-ul, s-a prăbușit în preferințele publicului.

Sondajul, realizat de SOCIOPOL în perioada 28 mai-8 iunie 2018, a vizat momentul dinaintea mitingului PSD din Piața Victoriei, pe un eșantion de 1003 persoane la nivel naționale, cu o marjă de eroare de 3,2 la sută.

Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, românii ar vota cu:

PSD: 40%

PNL: 18%

USR: 9%

MRÎ (Dacian Cioloș): 8%

ALDE: 7%

UDMR: 5%

Pro România (Victor Ponta): 3%

In urmă cu câteva luni, același institut de opinie dădea următoarele cifre: PSD era în picaj la 34%, în timp ce PNL crescuse până la 33% și le sufla social-democraților în ceafă (sondaj Sociopol realizat în perioada 27 februarie – 5 martie 2018).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri