Departamentul de Stat al SUA reacţionează la criza politică de la Chişinău și cere ca Excecutivul moldovean să garanteze transpareța fără intervenție politică. Declarația vine după ce instanța din Moldova nu a validat mandatul de primar ales al Chișinăului, obținut la utlmul scrutin de Andrei Năstase.

Anunțul a fost făcut, sâmbătă, printr-un comunicat de presă, de catre purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Heather Nauert, care precizează că SUA monitorizează îndeaproape cursul de desfășurare a procedurilor judiciare privind invalidarea scrutinului din 3 iunie.

„Statele Unite monitorizează îndeaproape procedurile judiciare în curs de desfăşurare pentru invalidarea rezultatelor alegerilor din 3 iunie pentru primăria din Chişinău, Republica Moldova. Sfinţenia alegerilor reprezintă fundamentul oricărei democraţii şi trebuie să respecte normele internaţionale. Ne aşteptăm ca guvernul moldovean să garanteze un proces transparent al instanţei fără intervenţie politică.

În cazul în care se constată nereguli, solicităm tuturor părţilor să le abordeze într-un mod care respectă statul de drept şi principiile democratice ale guvernării, inclusiv voinţa poporului exprimată prin alegeri”, se arată în comunicatul Departamentului de Stat al SUA.

Reacția Statelor Unite vine după ce Curtea de Apel Chișinău a menținut decizia primei instanțe de a declara nule alegerile locale din capitala Republicii Moldova câştigate de proeuropeanul Andrei Năstase.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

3 + 1 =