Caută
Close this search box.

Tudorel Toader vrea dezbatere parlamentară pe Coduri: Norma penală e cea mai severă

Zeci de articole au fost declarate neconstituţionale atunci când s-au adoptat Codurile penale prin angajarea răspunderii Guvernului sau au fost modificate prin ordonanţe de urgenţă, a declarat, într-o conferinţă de presă, sâmbătă, la Suceava, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader.

„Eu personal constat că există o mare preocupare faţă de evoluţiile sociale, chiar şi faţă de procesul legislativ. Constat faptul că, de multe ori, legile sunt adoptate în grabă – spre exemplu când Codurile, legi fundamentale, au fost adoptate prin procedura angajării răspunderii Guvernului sau modificate fundamental prin ordonanţă de urgenţă. (…) Norma juridică penală e cea mai severă normă. Este bariera dincolo de care nu trebuie să treci, pentru că, dacă treci, cu voie sau fără voie, cu intenţie sau din culpă, se numeşte că autorul suportă sancţiunea normei juridice penale – pedeapsa, care-i cea mai severă. Dacă acele Coduri, care au cea mai mare intruziune în viaţa privată, cu cele mai mari sancţiuni, ulterior Curtea Constituţională a declarat zeci de articole neconstituţionale, atunci ne întoarcem la echilibrul dintre măsura luată, procedura parcursă şi valoarea protejată”, a spus Tudorel Toader, citat de Agerpres.

Ministrul Justiţiei a evitat să se pronunţe privind o eventuală susţinere din partea sa a angajării răspunderii Guvernului sau a unor ordonanţe de urgenţă pentru modificarea Codului penal şi Codului de procedură penală, în contextul declaraţiilor făcute, vineri seara, de preşedintele PSD, Liviu Dragnea, referitoare la faptul că procedurile parlamentare sunt greoaie, demersurile coaliţiei majoritare sunt blocate prin contestări, iar maniera adoptată de a avea dezbatere în Parlament a fost una greşită.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri