Românii optimişti, pentru care viaţa nu este un şir de drame cu care cârcotașii te amețesc de cap (că se fură, că inflația, că lefuri mici, că virgulă corupția, că alea-alea), se bucură, în zilele noastre de întreaga simpatie a autorităților votate de poporul disciplinat.
Poporul indisciplinat, cum ar veni pesimiştii, îi consideră pe optimişti „inconştienţi”, iar optimiştii contraatacă voioși cu avertismentul înțelept „vedeți că vă ia statul paralel la noapte” și cu analgezicul „nu sunt motive de îngrijorare”.

În țara noastră, optimiştii care nu s-au tratat la timp au contractat un optimism patologic, cu crize la urne, greu vindecabil, cronic. Avem chiar sumedenie de prieteni care se lasă educați atât de mult să vadă partea plină a paharului încât nici că mai văd altceva. Viaţa lor devine o plimbare relaxantă prin cartiere de pahare pe jumătate pline şi chiar pline ochi, ale „statului de drept real”. De la atâtea pahare, fie ele și ideologice, mulți or să sfârșească poate de-o ciroză.

Mai cu fereală, mai bărbăteşte, medicii ne dezvăluie tragicul diagnostic: optimism incurabil. Nu ne mai înțelegem cu cei care n-au „niciun motiv de îngrijorare”. Au crize tot mai dese, mai puternice. Dacă, de pildă, cineva nu le cere nimic în timpul zilei, la bilanţul de seară ei contabilizează un câştig. Adică „dacă cineva nu-ţi ia nimic, se cheamă că ţi-a dat”. Sau „dacă ministrul ăla n-a furat de la mine, ci de la alții, înseamnă că eu am ieșit în câștig”. Asta denotă un excelent antrenament în a vedea jumătatea plină a paharului.
Optimiștii noștri îşi vor încheia perioada de incubaţie, erupând. De vor întâlni pe stradă un om având sumanul rupt şi o cămaşă ruptă purtând pe dedesubt, vor demonstra cu pancarde laudative la adresa Puterii, zicând „Slavă Partidului că are şi omul ăsta pantofi!” Dacă va trecea unul cu piciorul în ghips, îl vor felicita că nu şi-a rupt gâtul. Dacă unul îşi va pierdea averea în impozite şi depuneri la bănci, îi vor sugera să fie fericit că n-a dat o maşină peste dânsul. Iar dacă totuşi va da şi maşina, îi vor spune la spital, ţinându-l de mână: „Zi mersi, în statul paralel te-ar fi făcut chiseliță. Aici, într-un spital de-al nostru, real, câtă vreme nu mori, se cheamă că trăieşti. Deci nu te mai văieta atâta, n-ai niciun motiv de îngrijorare…”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

5 + 2 =