Caută
Close this search box.

Controversata lege pentru «combaterea antiromânismului» poate transforma România într-o dictatură

Un controversat proiect de lege pentru „prevenirea şi combaterea antiromânismului” prevede că persoanele care promovează idei sau doctrine antiromâneşti sunt pedepsite cu închisoare de până la trei ani. USR afirmă că îşi retrage semnăturile de pe respectivul pentru că majoritatea PSD-ALDE l-ar putea folosi pentru a transforma România într-o dictatură.

Totodată, arată proiectul, „constituirea unui grup cu caracter antiromânesc” s-ar pedepseşte cu închisoare de până la 10 ani.

În textul legii, „antiromânismul” este definit drept „instrumentalizarea unor concepte și expresii care vizează punerea în inferioritate a poporului român, așa cum se întâmplă cu noțiuni de tipul: «vlah», «olah» ori «voloh», cu sensul de popor inferior și îmbrăcând definiții semantice de tipul «cioban», «necioplit», «prost»”.

Proiectul de lege, semnat de parlamentari PMP, dar şi de la USR şi PSD, a stârnit controverse, iar unul dintre iniţiatori, deputatul PMP Marius Paşcan, reacţionează spunând că „s-a pornit cu agresivitate propaganda antiromânească” şi că atât timp cât Parlamentul adoptă o lege pentru combaterea antisemitismul, ar trebui procedat la fel şi în cazul antiromânismului.

De altfel, proiectul depus de deputatul PMP este identic cu legea adoptată de Parlament referitoare la antisemitism, fiind doar înlocuit primul termen cu „antiromânism”, arată News.ro.

Marius Paşcan afirmă pe Facebook că „antiromânismul are o istorie veche, fiind prezent încă din perioada medievală, când poporul român era doar tolerat”.

În ceea ce priveşte semnatarii proiectului, aceştia sunt şi deputaţi, dar şi senatori, atât de la PSD, cât şi din opoziţie.

USR a transmis sâmbătă că cei doi parlamentari USR semnatari îşi retrag semnăturile, iar formaţiunea nu susţine proiectul de lege şi va milita împotriva adoptării lui, întrucât majoritatea PSD-ALDE l-ar putea folosi pentru a transforma România într-o dictatură.

Proiectul prevede închisoare de la 3 luni la 3 ani pentru promovarea ideilor antiromâneşti, închisoare de la 3 ani la 10 ani pentru constituirea unei organizaţii cu caracter antiromânesc.

Aşadar, o instanţă trebuie să decidă cine este antiromân şi cine nu, pe criterii greu de stabilit. Am fi tentaţi să folosim cuvântul ilar pentru a catolga proiectul de lege, însă chestiunea nu stârneşte râsul, ba dimpotrivă.

Inițiatorii proiectului susțin în motivarea acestuia că prevederile din recent adoptata Lege privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea antisemitismului pot fi aplicate și pentru „prevenirea și combaterea antiromânismului, un curent susținut care se manifestă și proliferează tot mai agresiv”.

Antiromânismul mai este descris și drept „percepția referitoare la români exprimată ca ură împotriva acestora, precum și manifestările verbale sau fizice, motivate de ură împotriva românilor”.

sursa foto: news.ro

Ce ar mai prevede legea:

Fapta persoanei de a promova, în public, în orice mod, idei, concepții sau doctrine antiromâneşti constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani şi interzicerea unor drepturi

Distribuirea sau punerea la dispoziţie publicului de materiale antiromâneşti se pedepseşte cu închisoare de la un an la 5 ani.

Confecționarea, vânzarea, răspândirea, precum și deținerea în vederea răspândirii de simboluri antiromâneşti, dar și utilizarea acestora în spaţiul public” se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 3 ani, dar şi interzicerea unor drepturi”.

Nu se consideră infracţiune dacă fapta este săvârşită în interesul artei, ştiinţei, cercetării sau educaţiei, sau în scopul dezbaterilor unor aspecte de interes public.

Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter antiromânesc, dar şi aderarea sau sprijinirea unei astfel de organizaţii.

Proiectul de lege pentru „combaterea antiromânismului” este aproape identic cu cel pentru combaterea antisemitismului, după cum arată cele două proiecte alăturate și postate pe Facebook de deputatul PMP Marius Pașcan, unul dintre inițiatorii legii pentru combaterea antiromânismului.

Deputatul Cristian Seidler (USR) Am decis să îmi retrag semnătura de pe acest proiect

Deputatul USR Cristian Seidler a anunțat, pe pagina sa de Facebook, că intenționează să își retragă semnătura de pe acest proiect, deoarece înțelege că „textul legal ar putea fi folosit în viitor în mod abuziv, în scopuri politice”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri