Caută
Close this search box.

Alertă! Substanța mortală din locuințele românilor. Suntem cei mai expuși cetățeni din UE

România are cele mai mari valori din Europa pe harta expunerii la radon, un gaz radioactiv care se poate acumula în locuinţe. Informaţia apare pe site-ul Comisiei Europene.

Medicii susţin că aerul poluat cu radon este principala cauză de cancer pulmonar, după fumat. Radonul este un gaz degajat prin descompunerea în sol şi roci a radiului şi uraniului. Autorităţile, care sunt obligate acum de Comisia Europeană să facă legi care să ne protejeze de aceste radiaţii, susţin însă că nu avem o problemă cu acest gaz.

La nivel mondial, radonul este unul dintre cele mai nocive elemente din aerul pe care-l respirăm în locuinţe. Potrivit Comisiei Europene, între 8 şi 15 % din totalul cazurilor de cancer pulmonar pot fi atribuite radonului din casele şi apartamentele în care stăm.

Medicii spun că acest gaz poate să determine diverse mutaţii şi inflamaţii la nivelul plămânului şi să inducă cancer pulmnonar. Pot fi şi diverse alte bronşite, enfizem pulmonar.

Este un gaz fără miros şi fără culoare. Pentru că nu poate fi detectat decât de specialişti, guvernul britanic, de exemplu, a lansat o adevărată campanie de informare a oamenilor şi oferă gratuit testere.

Europa ne obligă să luăm măsuri de protecţie. Directiva care spune că nivelul de 300 de becquereli pe metru cub, unitatea de măsură pentru gazul radioactiv, este periculos pentru oameni, trebuie aplicată anul acesta şi de România. Responsabil de asta e şi preşedintele Comisiei Naţionale de Control a Activităţii Nucleare, Rodin Traicu. Însă, contrar cercetătorilor, acesta susţine că radonul nu este o problemă în România.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri