Caută
Close this search box.

Surpriză: ce contează mai mult decât tenisul pentru Simona Halep

După succesul cu 3-6, 6-4, 6-1 în finala de la Roland Garros cu Sloane Stephens, liderul mondial al tenisului feminin, Simona Halep, a intrat în mod evident într-o nouă perioadă a vieții ei. Și-a consolidat avantajul în fruntea clasamentului WTA și a spart gheața în ce privește câștigarea turneelor de Grand Slam. Suntem convinți că va câștiga și altele, foarte curând, probabil chiar Wimbledon-ul de luna viitoare.

la scurt timp după marele succes, liderul WTA a vorbit despre cheia victoriei de pe zgura pariziană.

„Imediat după finala de la Australian Open, după acel parcurs incredibil, am mers direct în sala de antrenament. Am făcut exerciții zilnic. Urăsc asta, recunosc. Nu-mi place în sală, dar am conștientizat în ultimii ani, de când sunt în top, că fără multă muncă nu poți rezista.

În acest punct al carierei, pregătirea fizică este mai importantă decât tenisul. Simt că sunt la nivelul meu maxim din punct de vedere psihic. Aș fi putut juca și 5 ore în finala contra lui Stephens”, a fost declarația pe cât de surprinzătoare, pe atât de matură și de realistă a marii noastre campioane. (foto virginradio.ro)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri