Caută
Close this search box.

Cu două dosare pe rol, Gabiel Oprea revine în politică și anunță relansarea UNPR

Gabriel Oprea nu se lasă: în cadrul unei conferințe de presă, organizată sâmbătă, a anunțat revenirea în politică și relansarea UNPR.

”Am demisionat din Parlament, m-am pus la dispoziţia justiţiei, pentru că onoarea costă şi va fi întotdeauna cel mai important reper în viaţă şi în activitatea mea profesională. Astăzi, dosarele mele sunt în instanţă, sunt publice şi pot vorbi deschis despre ele. Am încredere că justiţia va fi dreaptă şi va restabili adevărul, adevărul de necontestat – că sunt nevinovat. Sigur că în această perioadă am aflat că în politica din România nu este nevoie de onoare, nu este apreciat faptul că eşti serios şi te ţii de cuvânt. Sigur că am înţeles că onoarea în politică este considerată naivitate”, a afirmat Gabriel Oprea într-o conferinţă de presă susţinută la sediul UNPR, citat de News.ro.

Oprea a spus că el şi UNPR merg ”pe cale dreaptă, dar foarte grea”.

Obiectivele UNPR în perioada următoare sunt: să aibă reprezentanţi în Parlamentul European, să aibă un cuvânt de spus la alegerile prezidenţiale şi să intre în Parlament.

”Vrem să readucem echilibrul şi respectul în politică şi între instituţiile statului”, a susţinut Oprea.

Instanţa supremă a decis în 8 iunie ca dosarul în care fostul vicepremier Gabriel Oprea este judecat pentru ucidere din culpă privind moartea poliţistului Bogdan Gigină să fie trimis Judecătoriei Sectorului 1 din Capitală. Vineri, la instanţa supremă a avut loc primul termen în cameră preliminară în dosarul privind moartea poliţistului, iar Oprea şi-a susţinut din nou nevinovăţea, spunând că este singurul om din România care este trimis în judecată pentru ucidere din culpă din postura de pasager pe bancheta din spate a maşinii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri