Furați, nu e ilegal !

Mi-a rămas în minte un reportaj televizat, despre specia cea mai talentată din centrele de perfecţionare ale puşcăriilor: spărgătorii de case. Reporterul îi întreba pe deţinuţii talentați, făcând un spirit de glumă: „Dumneavoastră ce măsuri ne recomandaţi împotriva spargerilor?” Iar băieţii, cu gel în păr, unghii îngrijite, zeghea spălat-călcată, ghiul, ţigară bună, râdeau, înghesuindu-se să prindă o bucăţică de cadru în prime-time: „Barosane, nu egzistă uşă să reziste la un meseriaş. Nu daţi banii pe alea de fier, care le face reclamă, că vă păcăleşte!”

Şi altul, profitând de ocazie pentru un apel umanitar: „Domne, să nu vă treacă prin cap să băgaţi curent electric în clanţă, să ne omorâţi, că suntem şi noi oameni. Merită să iei un suflet pentru câţiva euroi ascunşi printre rufe?” (Traiul bun de la pușcărie, dacă afară ai fost destul de hoț ca să beneficiezi de niște avantaje, îţi dă o dragoste de viaţă ce nu s-a pomenit. Ba chiar e-n stare să facă dintr-unul, care abia a terminat, săracul, două clase de liceu la seral și una la universitatea de partid, un autor demn de Nobel, cu sumedenie de volume.)

Un amic de-al noastru a dat ascultare ambelor sfaturi. N-a băgat nici curent în clanţă şi nici nu şi-a luat uşă metalică. Drept care, întorcându-se într-o seară acasă, a descoperit în apartament doi cetăţeni care-i frunzăreau rufele din dulap și cărţile din bibliotecă (tot mai mulți oameni, pierzându-și încrederea în bănci și scriitori folosesc cărțile ca pe niște mici case de bani, în care ascund o sută, două).

„Dumneavoastră? l-a chestionat cu tupeu sever unul din hoți. Pe cine căutaţi?” Omul a plecat să caute un poliţist. Între timp, borfașii s-au retras cu televizorul lui modern.

A fost o seară foarte reuşită. Amicul nostru ne-a chemat şi pe noi, să surmonteze emoţiile. Nu mai avusese de-a face cu poliţia. Mai întâi i s-au luat amprentele, ca să nu fie confundat cu hoţii. Apoi i s-au cerut toate cheile casei. A dat două declaraţii pe care i le-a dictat amabil unul dintre oamenii legii.

Când a venit vorba despre găsirea infractorilor și recuperarea televizorului, polițiștii l-au privit ca pe un căzut din Lună. „Păi îi prindeți dumneavoastră și veniți cu ei la noi, să-i preluăm. Altfel n-avem cum să vă ajutăm, că nu ne mai dă voie legea. Sau n-aveți habar ce s-a votat în ultima vreme?”

Poate până acum am trăit cu toții, într-adevăr, în statul paralel. În statul de drept care se edifică sub nasul națiunii, toată lumea are dreptul să nu mai fie arestată de la o primă, măruntă încălcare (poate din greșeală) a legii. Mi se pare că nici la a doua sau a treia.