Caută
Close this search box.

Gabriela Firea cheamă oamenii la miting: Trăim într-o dictatură a minorităţii care vrea să confişte instituţiile prin fraudă politică

gabi-firea

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, anunţă că va participa la mitingul PSD care va avea loc de la ora 20.00 în Piaţa Victoriei și îi chemă în stradă pe cei care vor „democraţie, şi nu haos şi abuz”.

„În această seară la oră 20,00 voi fi prezentă la mitingul împotrivă abuzurilor, organizat legal de PSD-ALDE. Orice fel de abuz trebuie sancţionat! Dar în special cel de putere. Nimic nu poate fi mai anti-democratic, decât să nu respecţi votul românilor! Am câştigat alegerile dar, din prima zi, atât Guvernul cât şi autorităţile locale au fost supuse unei campanii de denigrare, defăimare, transmiterea de informaţii false, manipulare şi boicotare a activităţii. Voinţa românilor a fost călcată în picioare! Trăim într-o dictatură a minorităţii care nu s-a bucurat de votul românilor dar care vrea să confişte instituţiile prin fraudă politică şi morală. Prin minciună şi presiuni instituţionale!”, scrie Gabriela Firea, pe Facebook.

Gabriela Firea spune că unii mai slăbi au căzut victime sau chiar au pactizat cu grupările ilegitime din instituţii, iar cine îndrăzneşte să spună ceva este ameninţat.

„Cine are curajul să se revolte e pus la zid de oameni certaţi cu legea şi plătiţi să creeze haos! Spun NU anarhiei! Spun DA democraţiei şi statului de drept, nu de drepţi! România este a tuturor românilor! Nu a celor care sunt plătiţi să provoace evenimente negative şi să nesocotească votul românilor. România este o ţara frumoasă pe care mulţi au denigrat-o în exterior intenţionat, că să ne fie ruşine să scoatem capul în lume!”, spune primarul general.

Firea îi cjeamă la mitingul din Piaţa Victoriei pe cei care vor „democraţie, şi nu haos şi abuz”.

Peste 200.000 de oameni sunt aşteptaţi sâmbătă la mitingul PSD din Piaţa Victoriei, care se va desfăşura sub sloganul ”Vrem prosperitate, NU Securitate!”

3 răspunsuri

  1. Nimic nu poate fi mai antidemocratic decât să nu respecte votul românilor! Asta este ceea ce spune ea în ceea ce privește P.S.D / ALDE. Memorie foarte scurtă și confortabilă, nu cu mult timp în urmă, mii de cetățeni au demonstrat pe străzi împotriva întâlnirilor secrete P.S.D și a schimbărilor în CODURILE PENALE? Ea și acest Rally P.S.D împotriva „abuzului”, trebuie să-și pună propria casă în ordine și să oprească indoctrina suporterilor lor!

  2. Gabriela firea daca inainte te consideram un exemplu bun te urmat,te respectam enorm de mult crezand ca esti o doamna jos palaria acum iti spun sincer mai dezamagit total ai ajuns la putere ai uitat de unde ai plecat si esti plina de aere,fite si figuri,iti pasa doar de bunastarea ta iti plac minciunile corputia si tare mult as dori sa fi in locul meu macar 3 zile sa vezi cu adevarat ce inseamna viata de zi cu zi a romanului care munceste ca fraeru zilnic si primeste un salar de tot rahatul cate i ajunge strict ptr chirie si pampers ca sa nu mai vb de gaz,curent,cablu,gunoi,taxe,mancare zi de zi etc etc Sa iti fie rusine ai ajuns de tot rahatul

  3. Apropo de ce doar mamele din bucuresti primesc alocatii de 2000 de lei si de ce mamele din alte judete ia aceeasi alocatie de 84 lei????Sau ptr nou nascuti de 200 lei sau 1400 lei???Dc doar copii nascuti din anul 2017 au aceste drepturi si ceilalti nascuti mai devreme nu au aceleasi drepturi,oare nu toate femeile=mamele ar trebui sa avem drepturi egale??Oare nu toti copii trebuie sa duca o viata decenta?Ce au in plus copii din bucuresti fata de ceilalti??Asta e unul din motive ptr care sunt dezgustata fata de stat plus multe alte motive

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri