Caută
Close this search box.

Iași: Profesorul Grigore Tinică, trimis în judecată pentru complicitate la abuz în serviciu

Managerul Institutului de Boli Cardiovasculare din Iaşi, profesor doctor Grigore Tinică, a fost trimis în judecată alături de alte persoane pentru complicitate la abuz în serviciu, într-un dosar în care sunt vizate investiţii făcute la unitatea medicală.

Astfel, s-a dispus trimiterea în judecat a lui Alexoae Nicolaie-Gabriel, la data faptei administrator al unei societăţi comerciale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, a lui Fărcăşel Victor, la data faptelor director administrativ delegat să exercite atribuţiile managerului Institutului de Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. G. I. M. Georgescu” Iaşi pentru obţinerea ilegală de fonduri şi abuz în serviciu, dar şi a lui Tinica Grigore, la data faptei şi în prezent manager al unităţii medicale.

”La sfârşitul anului 2010, inculpatul Fărcăşel Victor, în calitatea menţionată mai sus, în înţelegere cu inculpatul Alexoae Nicolaie-Gabriel, a întocmit şi comunicat la Ministerul Sănătăţii o notă de fundamentare în care a inserat date false, prin care solicita ajutor financiar în vederea efectuării unor investiţii în cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. G.I.M. Georgescu” Iaşi ce priveau reabilitarea şi dotarea unei săli hibride de chirurgie cardiovasculară. Solicitarea inculpatului Fărcăşel Victor a fost transmisă în condiţiile în care lucrările de amenajare ale acelei săli fuseseră executate de societatea administrată de inculpatul Alexoae Nicolaie-Gabriel, în calitate de subcontractor, şi recepţionate la data de 20.05.2009”, anunţă DNA.

Potrivit procurorilor, în acest context, în perioada noiembrie-decembrie 2010, Fărcăşel Victor, pentru a crea o aparenţă de legalitate pentru efectuarea viitoarelor plăţi ilegale, ”a iniţiat şi participat în mod nemijlocit în procesul de derulare a unei proceduri fictive de achiziţie publică pentru atribuirea contractului de lucrări societăţii administrate de inculpatul Alexoae Nicolaie-Gabriel”.

”La data de 29 decembrie 2010, la aproximativ trei săptămâni de la încheierea contractului, inculpatul Fărcăşel Victor, cu încălcarea prevederilor legale, a semnat o ordonanţare de plată prin care s-a dispus transferul sumei de 407.000 lei din contul Institutului de Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. G.I.M. Georgescu” în cel al firmei administrate de inculpatul Alexoae Nicolaie-Gabriel, reprezentând plata lucrărilor pretins executate. În realizarea demersurilor infracţionale, inculpatul Fărcăşel Victor a beneficiat şi de ajutorul managerului Tinica Grigore care a semnat mai multe documente necesare pentru organizarea licitaţiei şi pentru plata lucrărilor pretins executate”, mai spun procurorii.

În cauză s-a dispus poprirea sumelor da bani datorate cu orice titlu de către persoane fizice sau juridice (unităţi bancare/instituţii publice/societăţi comerciale, etc) inculpaţilor Alexoae Nicolaie-Gabriel, Fărcăşel Victor şi Tinica Grigore respectiv instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile aflate în proprietatea acestora.

Ministerul Sănătăţii a solicitat să se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 407.000 lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri