„Doamna Kovesi, care rămâne în funcţie în timp ce preşedintele deliberează cu privire la viitorul ei, nu a comentat în mod direct decizia Curţii Constituţionale. Dar într-un interviu acordat la sediul Direcţiei, în aceeaşi clădire care a servit drept cartier general al Armatei Române în timpul celui de-al doilea război mondial, ea şi-a apărat instituţia”, precizează un articol din The New York Times. În același material, șefa DNA susține că fără independența procurorilor, munca lor devine imposibilă.

În analiza publicata pe site-ul ziarului, Marc Santora și Kit Gillet afirmă că discursul liderilor PSD de la mitingul din București este asemănăaor cu cel al lui Trump atunci când atacă investigatorii FBI.

Jurnaliştii americani continuă prezentând mitingul PSD ca pe un eşec, un eveniment la care au fost aduşi zeci de mii de oameni fără ca aceştia să ştie de ce.

Ziariştii de la The New York Times mai afirmă că stilul ambiţios şi ferm al şefei DNA i-a adus mulţi duşmani din spectrul politic. Cu cât presiunea din partea lui Liviu Dragnea a crescut, ea a reacţionat şi mai agresiv, se scrie in articol..

„Din cauza investigaţiilor noastre, din cauza condamnnărilor, în ultimul an şi jumătate, presiunea asupra instituţiei noastre  cu siguranţă a crescut”, a mai declarat Kovesi.

Aceeași publicație face bilanțul impresionant înregistrat de șefa DNA anual: aproape 1200 de persoane au fost puse sub acuzare pentru corupţie şi 1.000 au fost condamnate, printre aceştia numărându-se 14 miniştri, 39 de miniştri adjuncţi și 14 senatori.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

2 + 9 =