Mihai Şora spune că va participa miercuri la protestul organizat în Parcul Izvor în timpul dezbaterii din Parlament a moţiunii de cenzură împotriva Guvernului, iniţiată de PNL şi sprijinită de USR şi PMP.

„1 an, 5 luni şi 22 de zile de când îi suportăm. Nici măcar un an şi jumătate: 538 de zile. În tot acest răstimp, singura lor preocupare a fost să-şi salveze pielea, să-şi pună la adăpost averile, să înjosească, prin faptele şi vorbele lor, ideea însăşi de democraţie”, a scris filosoful Mihai Şora pe pagina sa de Facebook.

„Vă mai amintiţi de cocotieri? Pare un episod rupt dintr-o altă viaţă, în urmă cu o veşnicie, într-atât s-a dilatat timpul, într-atât ne-au cotropit ei vieţile noastre: am învăţat ce sunt „răgăliile“, am studiat coduri de procedură penală, am citit – cu lupa şi creionul în mână – legi, ordonanţe, decrete. În crucea nopţii, am stat cu ochii pe ecrane, aşteptând sentinţe judecătoreşti… Am ieşit – iarnă, vară, noapte, zi – la proteste.

În loc să ne vedem de lumea noastră, de preocupările noastre fireşti, de familiile noastre, cum ar fi trebuit, dacă la cârma ţării nu ar fi ajuns nişte borfaşi, – prin înşelarea, aservirea şi exploatarea celor care i-au votat, prin indolenţa iresponsabilă a celor care nu au fost la vot. 538 de zile sunt o veşnicie în România centenară”, mai spune filosoful.

„Nu departe de Piaţa Victoriei, îmi scria cineva, locuieşte un băieţel născut o dată cu protestele noastre; un copil care a învăţat cuvântul „hoţii“ înaintea cuvântului „Mamă“. Aceştia suntem astăzi, 26 iunie 2018, la miezul nopţii.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

3 + 9 =