Caută
Close this search box.

Orban: Moţiunea va fi depusă pe 20 iunie. Orice parlamentar care nu o susţine e un lacheu al lui Dragnea

ludovic orban

Ludovic Orban a anunţat că moţiunea de cenzură împotriva Guvernului va fi depusă pe 20 iunie, când vor avea loc şi mitinguri.

Orice parlamentar care nu va susţine acest demers „nu este altceva decât un lacheu al lui Dragnea”, a spus Orban, citat de Agerpres.

„Orice parlamentar, indiferent în ce partid politic se găseşte, va fi supus unui examen de conştiinţă – vrea binele acestei ţări, vrea ca România să revină pe drumul cel bun, îşi doreşte un nou început pentru România care să permită reaşezarea României pe baze democratice şi cu statutul de ţară europeană şi de membră a NATO sau preferă ca lucrurile să continue aşa cum merg astăzi.

Orice parlamentar trebuie să treacă acest examen de conştiinţă, orice parlamentar care nu va susţine moţiunea de cenzură nu este altceva decât un lacheu al lui Dragnea şi, de fapt, acceptă ca Dragnea să-şi bată joc de România şi acceptă ca România să fie scoasă de pe traiectoria normală de dezvoltare, democraţie, apartenenţă la UE şi la NATO.”

Contează mai puţin numărul de semnatari, cât numărul celor care îşi vor exprima votul

Orban nu a precizat numărul de senatori şi deputaţi care au semnat moţiunea până în prezent, arătând că s-au purtat discuţii cu toate grupurile parlamentare şi cu foarte mulţi parlamentari şi că acestea continuă.

„Contează mai puţin numărul de semnatari, cât numărul celor care îşi vor exprima votul la moţiunea de cenzură”, a adăugat preşedintele PNL.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri