Caută
Close this search box.

Ploile au lăsat inundații și dezastru în Alba. Oamenii, ajunși la capătul puterilor

Peste 400 de case de gospodării au fost inundate, 40 de autoturisme distruse, patru motoutilaje afectate, şapte poduri şi podeţe precum şi kilometri de drumuri comunale – distruse sau avariate, iar zece persoane au fost evacuate în urma precipitaţiilor abundente – iată cu arată dezastrul de după potop, conform raportului Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU), citat de Agerpres.

Crucea Roșie a intervenit deja pentru ajuta oamenii cu peste 2.800 de litri de apă.

Sursa foto: ISU ALBA

Aversele de 35-40 litru pe metru pătrat, însoţite de rafale de vânt şi grindină, au provocat revărsări de pe versanţi, creşteri rapide ale debitelor pârâurilor şi deversări ale albiilor sau canalizărilor în municipiile Alba Iulia, Blaj şi Sebeş şi în comunele Ighiu şi Cricău, unde au fost înregistrate inundaţii ale gospodăriilor, colmatări de poduri, podeţe, blocare de persoane în locuinţe.

Cricău, localitatea cea mai afectată

Cea mai gravă situaţie a fost semnalată în localitatea Cricău. Aici au fost inundate 200 de case/dependinţe, dintre care s-a acţionat de către pompieri în 21 de locuinţe, opt persoane au necesitat evacuarea, iar trei au rămas izolate. O porţiune de doi kilometri de drum comunal a fost distrusă, iar pe o lungime de patru kilometri s-a constatat avarierea acestuia. Un număr de 20 de autoturisme au fost avariate, acelaşi număr ca şi în localitatea Bucerdea Vinoasă, comuna Ighiu. Şi aici au fost inundate 150 de case/dependinţe, cinci poduri şi podeţe au fost afectate, iar doi localnici au necesitat evacuarea, după ce pârâul din sat s-a revărsat. În localitatea Şard, numărul caselor/dependinţelor inundate a fost de 51, pompierii acţionând pentru evacuarea apei din şapte dintre acestea.

Sursa foto: ISU ALBA

Canalizarea înfundată a produs pagube şi în Alba Iulia, unde au fost inundate din această cauză zece case, curţi şi subsoluri, în Blaj, unde apa a pătruns în 12 case/dependinţe şi Sebeş, unde nouă locuinţe au fost afectate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri