Caută
Close this search box.

Poeta Ana Blandiana, unul dintre simbolurile societății civile din România, printre manifestanții din Piața Victoriei VIDEO

Poeta Ana Blandiana s-a numărat, sâmbătă seara, printre manifestanții din Piața Victoriei, unde la orele 21 s-au aprins lanterne și s-a cântat Imnul României. Principala solicitare a constituit-o demisia liderului Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea.

Foto: Ziarul de Iasi

Manifestații au avut loc și în alte orașe din țară.

Manifestarea, organizată ca de fiecare dată pe reţelele de socializare, se intitulează „Ordonanta 13 revine! TOŢI în Piaţă!”.

Ca în fiecare seară de după pronunţarea sentinţei în dosarul în care Liviu Dragnea a fost condamnat pentru instigare la abuz în serviciu, protestatarii cântă ”Mulţi ani primească”.

Mulți dintre protestarii aflați în Piața Victoriei s-au fotografiat cu Ana Blandina, unul dintre simbolurile societății civile din România.

Ana Blandiana, născută în 1942, la Timişoara, pe numele ei real Otilia Valeria Coman, este scriitoare şi luptătoare pentru libertate civică, autoare a peste 25 de volume de poezii, două volume de proză şi 11 volume de eseuri.

Ana Blandiana s-a implicat activ în viaţa civică românească. În prezent, conduce Memorialul de la Sighet, institut de studiere a crimelor comunismului, dispunând de un centru de cercetare care organizează anual conferinţe, sesiuni ştiinţifice şi expoziţii pe tema fenomenului totalitar. În 1990, Ana Blandiana a reînfiinţat PEN Clubul Român, fiind şi preşedinta lui. Este unul dintre iniţiatorii Alianţei Civice, pe care a condus-o între 1991 şi 2001. Fondator şi preşedinte al Academiei Civice. Este membră a Academiei Europene de Poezie, a Academiei de Poezie „Stéphane Mallarmé” şi a Academiei Mondiale de Poezie (UNESCO).

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri