Multe dintre primăriile din România sunt acum în situaţia de a nu a putea plăti salariile funcţionarilor, majoritatea având probleme cu fondurile necesare pentru ultimele trei luni ale anului în curs.

În această situaţie se află şi Primăria Băleşti, din judeţul Gorj. Aici, edilul-şef a avut curajul să le spună oamenilor în faţă adevărul şi, mai mult decât atât, să-i anunţe pe aceştia că vor avea leafa micşorată de acum încolo!

Pentru a fi sigur că banii vor ajunge până în decembrie, primarul Mădălin Ungureanu a dispus încă de acum două luni ca salariaţii să primească doar 80% din leafă. „Am luat această decizie tocmai pentru a evita situaţia de a rămâne fără niciun leu, cum au rămas alte primării. Astfel, am putea lua în aceeaşi formă până la sfârşitul anului. Dacă luăm salariile întregi, în ultimul trimestru nu mai aveam bani. Acum, toţi aşteptăm cu sufletul la gură o rectificare. Sperăm să fie pozitivă, dar dacă nu e, ce facem? A fost o măsură preventivă. Nu ştiu cum au primit salariaţii vestea, nu mi-au zis în faţă, dar au acceptat. Trebuia să luăm măsuri. Decât să ajungem în situaţia să facem restructurări, mai bine ne chibzuim”, a declarat Mădălin Ungureanu, primarul comunei Băleşti.

Funcţionarii Primăriei Băleşti trag speranţe că vor recupera diferenţa de bani. „Dacă nu vom primi bani la rectificare, 80% vor primi până la sfârşitul anului. Există şi posibilitatea să primească şi diferenţa. Și eu primesc salariul diminuat. De la vârf începem”, a explicat primarul din Băleşti. Salariaţii au pierdut între 200 şi 500 lei, în funcţie de leafa fiecăruia.

162 Vizualizări

1 COMENTARIU

  1. Lacomia strica omenia . Acel primar de ce a acceptat salarii mai mari decat posibilitatile de plata . Ei cred ca daca legea le permite sa isi stabileasca salariile le pot face cum vor ei . Ei ar trebui sa fie dati afara sa se faca din nou alegeri sa li se impute banii castigati fara munca si sa nu mai aibe dreptul sa candideze 10 ani .

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here