Caută
Close this search box.

Tăriceanu nu agreează ordonanţa favorabilă lui Dragnea şi vrea modificarea Codurilor penale în Parlament

tăriceanu

Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului şi lider al ALDE, susţine că modificarea Codurilor penale va fi făcută exclusiv prin procedură parlamentară.

Tăriceanu afirmă că nu a propus nimeni şi nu s-a discutat despre adoptarea unei Ordonanţe de Urgenţă pentru modificarea Codurilor şi nici despre adoptarea acestor modificări prin asumarea răspunderii Guvernului în faţa Parlamentului.

Nu am discutat despre niciun fel de ordonanţă de modificare a Codurilor penale. Vă rog să scoateţi din discuţie acest subiect, vă spun oficial – vom merge exclusiv pe calea parlamentară„, a declarat Tăriceanu, la finalul unei şedinţe a coaliţiei de guvernare, la care au luat parte şi liderul PSD, Liviu Dragnea, şi premierul Viorica Dăncilă, conform News.ro.

Răspunzând unei întrebări a jurnaliştilor, Tăriceanu a spus că modificarea Codurilor nu va fi făcută nici prin asumarea răspunderii Guvernului în Parlament, iar această variantă este agreată şi de către PSD.

Nu a venit nimeni cu o asemenea propunere„, a mai afirmat Tăriceanu.

El a mai precizat că, „fără îndoială„, va avea loc o sesiune parlamentară extraordinară pentru a putea fi încheiate priorităţile legislative: „Am discutat mai demult şi am convenit sa facem sesiune extraordinară„.

Şi Tudorel Toader, Ministrul Justiţiei, a susţinut azi, întrebat despre o posibilă Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului pentru modificarea Codurilor penale, că nu ştie nimic pentru că a fost plecat din Bucureşti câteva zile. „Nu a făcut nimeni cu mine o astfel de dezbatere. Dacă voi fi solicitat, atunci voi răspunde„, a spus Toader.

Ordonanţa pentru Dragnea

În spaţiul public au apărut informaţii privind intenţia Guvernului de a emite o Ordonanţă de Urgenţă pentru modificarea Codrului penal şi a Codului de procedură penală, după modelul Ordonanţei 13, în urma declaraţiilor făcute vineri de către liderul PSD, Liviu Dragnea. Aceată ordonanţă, dacă va fi dată, îl poate avantaja pe Liviu Dragnea, deja condamnat, într-o primă instanţă în cazul anjajărilor fictive de la DGASPC Teleorman, atunci când ICCJ va da sentinţa definitivă.

Liviu Dragnea a avut vineri seară prima reacţie după condamnarea sa la trei ani şi jumătate de închisoare, el spunând după şedinţa Comitetului Executiv al partidului că ceea ce s-a întâmplat la instanţa supremă a fost „o execuţie în masă„. „A trebuit să fie condamnaţi nouă oameni ca să se justifice şi condamnarea mea”, a susţinut Dragnea.

De asemenea, Liviu Dragnea a anunţat că rămâne în fruntea PSD, a Camerei Deputaţilor şi a coaliţiei de guvernare şi că va merge ”până la capăt”, că PSD a greşit că au avut o atitudine procedural corectă în Parlament, iar de acum lidrii partidului vor fi ”mult mai fermi şi mai radicali” cu ceea ce vor să facă. „Nu mă sperie nici Iohannis, nici Hellvig, nici Pahonţu, nici Kovesi, nici Băsescu, nici Ponta, nici Oprea, nici alţii„, a mai spus Dragnea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri