Caută
Close this search box.

Vicepremierul Ana Birchall s-a întâlnit cu secretarul de stat american Mike Pompeo

Viceprim-ministrul pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României, Ana Birchall, a avut luni o întâlnire la Departamentul de Stat cu secretarul de stat, Mike Pompeo. Vicepremierul Ana Birchall a reafirmat importanţa deosebită a Parteneriatului Strategic dintre România şi Statele Unite ale Americii pentru politica externă a ţării noastre şi a subliniat succesul reuniunii anuale a Dialogului Strategic de la Bucureşti, informează Ambasada României în Statele Unite ale Americii.

Cei doi demnitari au convenit continuarea coordonării strategice dintre România şi State Unite pentru avansarea priorităţilor comune în regiune şi gestionarea cu succes a amenințărilor la adresa securităţii, prosperităţii şi democraţiei cu care se confruntă Europa din partea unor forţe externe.

Viceprim-ministrul Ana Birchall a subliniat importanţa menţinerii unei politici coezive şi echilibrate a NATO pe flancul estic. Salutând cooperarea excelentă în materie de securitate, Ana Birchall a reconfirmat obiectivul asumat al României de a-şi îndeplini angajamentele privind împărţirea echitabilă a responsabilităţilor în cadrul NATO în vederea consolidării capacităţilor defensive ale aliaţilor. Oficialul român a remarcat oportunităţile de dezvoltare a dimensiunii economice a Parteneriatului Strategic şi a reiterat angajamentul ferm al României pentru aprofundarea securităţii energetice a Europei, prin continuarea implementării proiectelor de interconectare energetică la nivel regional şi diversificarea surselor de aprovizionare.

Prezent la întâlnire, ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, George Cristian Maior, a apreciat semnificaţia specială a discuţiilor la nivel înalt dintre cei doi oficiali pentru consolidarea Parteneriatului Strategic, bazat pe valorile democratice împărtășite de cele două țări.

Ambasadorul României în SUA, George Cristian Maior, a salutat cooperarea strânsă dintre cele două țări în domeniul securității și acțiunile concrete de consolidare a parteneriatului pe dimensiunea economică.

Conform Ambasadei României în SUA, vicepremierul Ana Birchall a efectuat luni şi o vizită la Departamentul Energiei, având întâlniri cu secretarul american al Energiei, Rick Perry, şi alţi înalţi oficiali.

În discuţiile cu Rick Perry s-a reconfirmat angajamentul comun pentru amplificarea cooperării în domeniul energiei, o dimensiune cheie a Parteneriatului Strategic dintre cele două ţări. De asemenea, au fost abordate aspecte prioritare privind securitatea energetică regională, proiecte de transport, inter-conectivitate şi promovarea de noi tehnologii în domeniu.

De asemenea, vizita la Departamentul Energiei a inclus şi o reuniune cu liderii de delegaţii ale ţărilor participante la Summit-ul Iniţiativei celor Trei Mări, care va fi găzduit de România în toamna acestui an. În cadrul reuniunii la care au participat secretarul energiei, Rick Perry, şi vicepreşedintele Comisiei Europene, Maroš Šefčovič, s-a discutat despre dezvoltarea dialogului pe teme de energie într-un format care să cuprindă reprezentanţii celor 12 state membre ale Iniţiativei celor Trei Mări, ai Statelor Unite ale Americii şi ai Uniunii Europene.

Sursa: Ambasada României în SUA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri