Caută
Close this search box.

VIDEO Mii de oameni în stradă la București, Sibiu, Iași, Brașov, Cluj și Oradea. Incidente între forțele de ordine și manifestanți. Filozoful Mihai Șora, printre protestatari

UPDATE In jurul orelor 22, aproximativ 5000 de protestatari au rămas în Piața Victoriei și au aprins luminițele în semna de protest fața de coaliția PSD-ALDE. Manifestaţia a degenerat din nou după ora 21.00, după ce mai mulţi protestatari au vrut să se aşeze pe carosabil pe bulevardul Aviatorilor, care este închis circulaţiei rutiere, şi au existat îmbrânceli între protestatari şi jandarmi. În urma acestor noi incidente, mai multe persoane au fost ridicate de către forţele de ordine şi duse la dubele Jandarmeriei.

În Piaţa Victoriei se află şi filosoful Mihai Şora, care a postat pe Facebook imagini video în care poate fi văzut în mijlocul mulţimii. „Ieşiţi în piaţă, oameni buni”, a scris Şora.

La Cluj, aproximativ 5000 de persoane sunt în marș, pe străzi.

Peste 2000 de oameni protestează în Piaţa Victoriei din Capitală faţă de modificarea codurilor penale. Traficul a fost blocat şi au avut loc incidente între jandarmi şi manifestanţi, după ce o parte a acestora au rupt cordonul forţelor de ordine şi s-au aşezat pe asfalt. Un lider al manifestanţilor Mihai Dide, a fost ridicat de către forţele de ordine. Proteste au loc miercuri seară şi la Sibiu, Iaşi, Braşov și Oradea.

În jurul orei 19, au avut loc Îmbrânceli între protestatarii din faţa Guvernului şi jandarmi. Traficul în Piaţa Victoriei a fost blocat.

O femeie a fost luată cu un echipaj SMURD din Piaţa Victoriei, martorii acuzând că jandarmii ar fi folosit spray lacrimogen.

Traficul a fost blocat miercuri seară în Piaţa Victoriei, unde sute de oameni protestează faţă de modificarea codurilor penale şi au avut loc incidente între jandarmi şi manifestanţi, după ce o parte a acestora au rupt cordonul forţelor de ordine şi s-au aşezat pe asfalt.

Un lider al manifestanţilor Mihai Dide, a fost ridicat de către forţele de ordine.

Manifestanţii strigă „Demisia”, „Dragnea, nu uita, România nu-i a ta” şi „Hoţii”, iar în piaţă a fost montat un banner de mari dimensiuni cu mesajul „Curtea Constituţională a penalilor”.

Tot în zonă, pe trotuarul din faţa Muzeului Antipa, este amplasată o măsuţă unde se strâng semnături pentru iniţiativa „Fără penali în funcţii publice”.

Participanţii la protest, oameni de toate vârstele, poată steaguri tricolore, vuvuzele şi strigă mesajele de la o staţie de amplificare amplasată în Piaţa Victoriei. O parte dintre ei sunt prezenţi pe trotuarul din faţa Muzeului Antipa.

La miting sunt prezente echipaje ale Jandarmeriei şi ale poliţiştilor de la Rutieră.

O parte dintre manifestanţii din Piaţa Victoriei din Capitală au protestat pe parcursul zilei în faţa Parlamentului faţă de modificarea Codurilor penale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri