Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a declarat luni la Prefectura Braşov că în ultimele cinci zile au fost afectate de inundaţii 285 de localităţi din 35 de judeţe, ceea ce înseamnă „o arie foarte mare” şi o încercare foarte grea pentru autorităţi.

Potrivit ministrului de Interne, citată de Agerpres, în acest moment nu mai sunt localităţi în care să nu se poată ajunge.

Carmen Dan a anunţat şi că, în cursul serii de luni, în localitatea Coşula din judeţul Botoşani, au fost evacuate 17 persoane dintre care 7 copii, casele acestora fiind în pericol de prăbuşire. În localitatea respectivă vor fi aduse şase locuinţe modulare în regim de urgenţă.

„Ne aşteaptă o etapă de evaluare a pagubelor pe care trebuie să o facem într-un timp scurt şi cu mare seriozitate. Mai există trei drumuri judeţene unde se circulă cu dificultate. Nu sunt probleme medicale şi nu sunt urgenţe”, a precizat ministrul.

În judeţul Bacău, pe care Carmen Dan l-a vizitat în cursul zilei de luni, este nevoie, potrivit ministrului, de 15 locuinţe modulare pentru care va face demersuri să ajungă cât mai repede în zona respectivă.

„Oprindu-ne în judeţele care au avut mari probleme ca urmare a fenomenelor periculoase, am constatat că deşi momentele critice au trecut, angajaţii MAI, pompieri, jandarmi, poliţişti, salvatori erau la datorie, erau alături de oameni şi vreau să le mulţumesc pentru tot ce au făcut în aceste zile grele”, a afirmat Carmen Dan.

Ministrul Afacerilor Interne a precizat că bilanţul acestor zile, până în acest moment, arată că primele probleme au început încă de miercurea trecută, iar vârful de intensitate a fost sâmbătă, pe 30 iunie, când au fost trei coduri roşu de inundaţii.

„În aceste cinci zile am avut efecte datorită inundaţiilor în 35 de judeţe şi municipiul Bucureşti, la nivelul a 285 de localităţi. Asta înseamnă un efort foarte mare, o încercare grea pentru autorităţile care gestionează situaţii de urgenţă”, a afirmat Carmen Dan.

Ea a precizat că în momentul de faţă nu mai sunt localităţi izolate la care să nu se poată ajunge şi mai sunt doar 76 de persoane evacuate în judeţul Covasna, iar 200 de persoane care au fost evacuate s-au întors la locuinţe.

Ministrul Afacerilor Interne a adăugat că în perioada imediat următoare pe autorităţile locale le aşteaptă o altă etapă de evaluare a pagubelor, împreună cu Ministerul Afacerilor Interne, o etapă foarte serioasă în care trebuie ca evaluarea să se facă într-un timp cât mai scurt, cât mai serios, pentru a avea cu claritate imaginea necesară pentru acordarea fondurilor guvernamentale. Ea a adăugat că mai sunt cinci segmente de drumuri naţionale şi 20 de drumuri judeţene cu circulaţie închisă sau unde se circulă cu dificultate.

Referitor la judeţul Buzău, pe care l-a vizitat luni, Carmen Dan a precizat că în localitatea Chiliile, în cursul serii de duminică, s-a decolmatat bazinul pentru apă, dar încă nu se livrează apă potabilă până nu se fac probele pentru a avea o siguranţă că apa este bună pentru consum.

„În localitatea Chiliile a ajuns apă potabilă de la rezervele de stat şi, deocamdată, este îndeajuns până se va da drumul alimentării cu apă potabilă, dar dacă va fi nevoie, va fi suplimentată cantitatea de apă de la rezerva de stat”, a punctat ministrul MAI.

În cursul zilei de marţi va fi o şedinţă la Prefectura Buzău pentru evaluare, apoi situaţia va fi trimisă la MAI.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

8 + 7 =