Caută
Close this search box.

După ce stihiile au omorât 4 oameni, Dăncilă spune: Pentru noi, primordial a fost să nu avem victime

Premierul Viorica Dăncilă, echipată cu cizme de cauciuc, a vizitat azi, împreună cu mai mulţi miniştri din Cabinetul său, câteva zone afectate de inundaţiile din ultima perioadă.

Ea a sus că primordial pentru Guvern a fost să nu fie victime.

Încă de ieri, se ştia deja că au murit patru oameni.

La Buzău, premierul a făcut câţiva paşi prin zonele inundate pentru a evalua situaţia în teren. Alături de ea se afla şi ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, ministrul Transporturilor, Lucian Sova, şi ministrul Agriculturii, Petre Daea.

„Vrem să vorbim şi cu oamenii, vrem să vedem care sunt problemele existente în acest moment. Ştim că până acum s-a acţionat bine, vreau să îi felicit pe toţi cei implicaţi, Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, autorităţile locale şi judeţene. (…) Pentru noi, primordial a fost să nu avem victime, oamenii să fie pe primul loc şi acum Guvernul este implicat în mod direct în a ajuta toate comunităţile care au avut de suferit„, a spus azi Dăncilă, citată de Agerpres.

Incă de ieri se ştie că două femei și doi bărbați și-au pierdut viața, în urma inundațiilor din acest weekend, conform stirileprotv.

 

Prim-ministrul Viorica Dăncilă, însoțită de mai mulți membri ai Cabinetului, se deplasează astăzi în mai multe zone afectate de inundații din județele Buzău, Bacău, Covasna, Brașov, pentru a evalua pagubele și a identifica cele mai rapide soluții de sprijinire a oamenilor și comunităților afectate.

Premierul este însoțit de ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, ministrul Transporturilor, Lucian Șova, și ministrul Agriculturii, Petre Daea, arată un comunicat al Guvernului.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri