Doisprezece băieți și antrenorul lor de fotbal au fost găsiți în viață după zece zile fiind prinși într-o peșteră inundată și vor trebui să suporte durerea pentru o perioadă mai lungă de timp, în timp ce salvatorii vor încerca să-i scoată în siguranță, a declarat marți guvernatorul provinciei Chiang Rai, Narongsak Osottanakorn, relatează Reuters.

Scafandrii s-au luptat prin pasaje înguste și ape neclare pentru a descoperi băieții târziu în noaptea de luni, pe o stâncă înaltă, la aproximativ 4 kilometri de gura peșterii. Un filmuleț arată momentul descoperii copiilor de către aceștia. Doi scafandri britanici, John Volanthen și Rick Stanton, au fost primii care au ajuns la băieți, având o experiență vastă în salvarea din peșteri, potrivit lui Bill Whitehouse, vicepreședinte al British Rescue Peace Council (BCRC). Ei au găsit grupul împreună cu o echipă de scafandri Thai SEAL marine.

Salvatorii se concentrau pe o movilă înaltă, pe care speologii o numesc „Plaja Pattaya”, în a treia cameră a complexului de peșteri, știind că ar fi putut oferi băieților un refugiu când ploile au inundat peștera. „Savatorii thailandezi au raportat că … au ajuns la Pattaya Beach, care a fost inundată. Așa că s-au dus la 400 de metri mai departe, unde am găsit cei 13 … care erau în siguranță ”, a declarat Narongsak grupului de jurnaliști.

Supraviețuirea băieților a fost întâmpinată cu jubilarea la nivel național, care au urmărit fiecare moment a poveștii dureroase. În vârstă între 11 și 16 ani, băieții au dispărut împreună cu antrenorul lor de 25 de ani după un antrenament de fotbal pe 23 iunie, după ce au început să exploreze complexul de peșteri Tham Luang, lângă granița nordică a Thailandei cu Myanmar.

Salvatorii trebuie să decidă cum să scoată grupul din peșteră ținând cont de starea lor slăbită. Ei au primit geluri energetice pentru a-i menține în timp ce un plan este elaborat pentru a-i aduce în siguranță.

Opțiunile considerate au inclus așteptarea până când nivelul apei va scădea, sau s-a propus să se folosească echipament de scufundări pentru a naviga în peștera inundată. Sănătatea grupului a fost evaluată peste noapte de echipe medicale care vor continua să verifice sănătatea grupului luni, a declarat Narongsak, explicând că băieții au suferit leziuni ușoare. Acesta a mai adăugat că lucrările se vor concentra acum pe faza de „salvare” și apoi pe un transfer către echipe medicale care așteaptă în afara peșterii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

3 + 1 =