Caută
Close this search box.

Autocar din Belarus, cu mai mulţi copii, răsturnat în judeţul Suceava

autocar

Un autocar în care erau mai mulţi copii a fost implicat duminică seara într-un accident rutier în localitatea Dărmăneşti. Potrivit IGSU, nu sunt persoane încarcerate. IGSU a mai transmis că în autocar erau 50 de persoane, între care 43 de copii şi 7 adulţi.

autocar

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) a transmis că accidentul rutier s-a produs în localitatea Dărmăneşti, fiind implicat un autocar cu mai mulţi copiii.

Un număr de 15 persoane, între care 14 copii, au fost transportate la Spitalul din Suceava, duminică seara, după ce autocarul în care se aflau s-a răsturnat pe DN 2, în localitatea Dărmăneşti. Starea victimelor este stabilă.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată, 14 copii şi un adult vor fi duşi la spital.

„În autocar erau 50 persoane, respectiv 43 de copii şi şapte adulţi. Autocarul este din Belarus. Un număr de 15 persoane vor fi transportate la spital, pentru îngrijiri medicale. Este vorba de 14 copii şi un adult. Starea lor este bună”, a spus Găleată.

Din motive încă necunoscute, autocarul s-a răsturnat în afara părţii carosabile pe DN 2, pe raza comunei Dărmăneşti, circulaţia fiind blocată pe ambele sensuri de mers.

Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili cum s-a produs evenimentul rutier.

„La locul indicat au fost trimise o descarcarare, o autospecială pentru transport personal şi victime multiple, o ambulanţă SMURD şi 4 ambulanţe ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă. Din primele informaţii, nu ar fi persoane încarcerate”, arată IGSU.

„Din informaţiile primite, acestea sunt conştientiente, neîncarcerate, iar la acest moment echipajele medicale aflate la faţa locului îi evaluează medical pe cei implicaţi”, potrivit sursei citate.

Echipe de poliţişti sunt la faţa locului pentru a stabili ce s-a întâmplat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri